text Devotionale

Izvoare in Desert - 24 Aprilie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman


Şi credinţa este ... o puternică încredinţare despre lucrurile
care nu se văd. (Evrei 11:1)

Credinţa veritabilă îşi pune scrisoarea în cutia poştală şi îi dă drumul. Îndoiala, însă, ţine plicul de un colţ şi apoi se întreabă de ce nu mai vine răspunsul. Sunt nişte scrisori pe biroul meu pe care le-am scris acum câteva săptămâni, dar încă nu le-am expediat pentru că nu sunt sigur de adresa sau de conţinutul lor. Aceste scrisori nu mi-au fost de nici un folos nici mie nici altcuiva până-n acest moment. Şi nu vor face niciodată nimic până nu le voi da drumul, încredinţându-le serviciului poştal.
La fel este şi cu credinţa autentică. Îşi încredinţează situaţia în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze. Psalmul 37:5 este o mare confirmare a acestui lucru: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra". El nu va lucra niciodată înainte să încredinţăm. Credinţa primeşte – ba mai mult, îşi însuşeşte efectiv – darurile pe care Dumnezeu ni le oferă. Putem să credem în El, să venim la El, să-I încredinţăm Lui, şi să ne odihnim în El, dar nu vom cunoaşte niciodată deplin toate binecuvântările noastre până nu vom începe să primim de la El şi să venim la El cu un duh statornic şi acaparator.
din Zilele cerului pe pământ
Dr. Payson, pe când era încă tânăr, a scris odată unei bătrâne mame care era extrem de îngrijorată şi de împovărată de starea fiului ei. El i-a scris:

Te îngrijorezi prea mult pentru el. Odată ce te-ai rugat pentru el, aşa cum ai şi făcut, şi l-ai încredinţat în mâna lui Dumnezeu, n-ar trebui să te mai îngrijorezi. Porunca lui Dumnezeu: „Nu vă îngrijoraţi de nimic" (Filipeni 4:6) este nelimitată, şi la fel este şi versetul: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre" (1 Petru 5:7). Dacă într-adevăr am aruncat poverile noastre asupra altuia, ar mai putea ele continua să ne apese? Dacă le cărăm cu noi de la tronul de har, este evident că nu le-am lăsat acolo. În viaţa mea îmi testez rugăciunile astfel: după ce încredinţez ceva în mâna lui Dumnezeu, dacă pot pleca mai departe, aşa cum a plecat Ana, fără nici o supărare, durere sau îngrijorare în inima mea, văd în aceasta o dovadă că m-am rugat cu credinţă. Dar dacă mă rog şi apoi încă îmi mai car povara, înseamnă că nu mi-am exercitat credinţa.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>