Izvoare in Desert - 21 Mai

Mă gândesc la cântările mele noaptea.
(Psalmul 77:6)

Am citit undeva de o pasăre care nu vrea niciodată să cânte cântecul pe care doreşte stăpânul ei să-l audă câtă vreme colivia ei este în plină lumină. Poate învăţa o notă de aici sau o măsură de acolo, dar niciodată un cântec întreg, până nu-i este acoperită colivia şi nu dispare lumina soarelui.
Mulţi oameni se comportă la fel, nu învaţă niciodată să cânte până nu cad umbrele întunericului. Să ne amintim mereu că legendara privighetoare cântă cu spinul înfipt în pieptul ei; şi a fost într-o noapte în Betleem când s-a auzit cântecul îngerilor; şi „la miezul nopţii s-a auzit o strigare: «Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!»" (Matei 25:6).
În adevăr, este de-a dreptul îndoielnic ca sufletul unui om să poată cunoaşte cu adevărat dragostea lui Dumnezeu în toată bogăţia ei şi mângâierea ei, şi desăvârşirea ei care satisface pe deplin până nu se întunecă cerul şi devine ameninţător. Lumina răsare din întuneric, şi dimineaţa se naşte din sânul nopţii.
James Creelman călătorea odată prin Balcani în căutarea lui Natalia, regina exilată a Serbiei. În una din scrisorile sale, descria călătoria astfel:

În timpul acelei memorabile călătorii, am aflat că rezerva de ulei de trandafiri a lumii este în Munţii Balcani. Lucrul care mi-a atras cel mai mult atenţia a fost că trandafirii trebuia strânşi în timpul celor mai întunecate ore ale nopţii, culegătorii începeau la ora unu şi terminau la ora două noaptea. Iniţial această practică mi s-a părut a fi o superstiţie sau o tradiţie, dar cercetând mai îndeaproape, am aflat că cercetările ştiinţifice actuale au demonstrat că 40% din parfumul trandafirilor dispare la lumina zilei.

Şi este un fapt real şi incontestabil al vieţii şi culturii umane că şi caracterul unui om se întăreşte cel mai mult în timpul celor mai negre zile.
Malcolm J. McLeod