text Devotionale

Izvoare in Desert - 21 August

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
21 August

El m-a scos la loc larg, şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.
(Psalmul 18:19)

Ce este acest „loc larg"? Ce ar putea fi decât Dumnezeu Însuşi – Fiinţa infinită prin care toate celelalte fiinţe îşi găsesc sursa şi sfârşitul vieţii lor? Dumnezeu este într-adevăr un „loc larg". Şi David a fost dus acolo prin umilinţă, degradare şi un simţ al nevredniciei. Madame Guyon

V-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
Exod 19:4

Temându-mă să mă lansez pe valul „deplinei predări",
L-am întrebat pe Domnul încotro vor duce apele ei
Mica mea barcă: „Spre mări furtunoase, mă tem?"
„Spre Mine", a spus El.

Stăteam plângând lângă un mormânt deschis,
În amărăciunea sufletului meu am strigat la Dumnezeu:
„Unde duce această cale a durerii pe care păşesc?"
„Spre Mine", a spus El.

Luptând pentru suflete, am iubit lucrarea foarte mult;
Apoi au venit dezamăgirile; nu puteam să spun
De ce, până când El a spus: „Eu sunt totul pentru tine;
La Mine te chem".

Urmărindu-i pe eroii mei – pe aceia pe care îi iubesc cel mai mult
I-am văzut căzând; n-au putut face faţă testului,
Chiar prin aceasta Domnul, printre lacrimi nu puţine,
La El m-a adus.

La El? Nici o limbă pământească nu poate spune
Fericirea pe care o am, de când locuiesc în inima Lui;
Lucrurile care mă fermecau odată nu mai înseamnă nimic;
La El am fost adus.
selectat

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>