text Devotionale

Izvoare in Desert - 20 Iunie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice:
„Iată drumul, mergeţi pe el!" când veţi voi
să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.
(Isaia 30:21)

Când avem îndoieli sau înfruntăm dificultăţi, când alţii propun căi de acţiune contradictorii, când prudenţa dictează o cale, iar credinţa alta, trebuie să fim liniştiţi. Trebuie să reducem la tăcere orice persoană intrusă, să ne calmăm în liniştea sfântă a prezenţei lui Dumnezeu, să studiem Cuvântul Său ca ghid, şi cu adevărată smerenie să ne concentrăm atenţia asupra Lui. Trebuie să ne lăsăm firea în lumina pură emanată de faţa Sa, cu dorinţa vie de a cunoaşte numai ceea ce Dumnezeu, Domnul nostru, va decide pentru noi. Curând El va revela prin consiliul Său secret un sens clar şi sigur al direcţiei Sale.
Este neînţelept pentru un proaspăt credincios să depindă numai de această abordare. El ar trebui să aştepte ca şi împrejurările să-i confirme ceea ce i-a descoperit Dumnezeu. Însă creştinii care au trecut prin multe experienţe în umblarea lor cu El cunosc marea valoare a părtăşiei tainice cu Domnul ca fiind un mijloc prin care putem discerne voia Sa.
Nu ştii sigur în ce direcţie trebuie s-o apuci? Întreabă-L pe Dumnezeu şi primeşte călăuzire fie de la lumina zâmbetului Său, fie de la norul refuzului Său. Trebuie să fii singur cu El, acolo unde luminile şi întunecimile acestei lumi nu pot pătrunde şi unde opiniile altora nu pot ajunge la tine. Trebuie de asemenea să ai curajul de a aştepta în linişte, chiar când toată lumea din jurul tău insistă să iei o decizie sau să acţionezi imediat. Dacă vei face aceste lucruri, voia lui Dumnezeu va fi clară pentru tine. Şi-L vei cunoaşte mai mult, pătrunzând mai adânc în fiinţa Lui şi în inima Lui plină de dragoste. Toate acestea vor fi un dar copleşitor pentru tine. Va fi o experienţă cerească, un privilegiu etern şi preţios, şi o bogată răsplată pentru orele lungi de aşteptare. David

„STAI LINIŞTIT", suflete al meu, căci aşa porunceşte Domnul tău:
Chiar când calea ta pare blocată, las-o-n mâinile Lui înţelepte;
Braţul Său puternic despică valul.
„Stai liniştit", suflete al meu, „stai liniştit" şi vei vedea
Cum poate Dumnezeu să facă „imposibilul" pentru tine,
Căci printr-o mare eliberare salvează El.

Nu te impacienta, ci stai în linişte,
Chiar când eşti înconjurat din toate părţile,
Într-un fel pe care duhul tău nu-l poate înţelege.
Dumnezeu nu-ţi poate elibera calea, până nu te linişteşti,
Ca El să poată lucra în tine voia Sa binecuvântată,
Şi inima şi voinţa ta întreagă să se plece înaintea Lui.

„FII LINIŞTIT", suflete al meu, căci numai când eşti liniştit,
Poate Dumnezeu să ţi Se descopere; până când
Prin tine, dragostea, lumina şi viaţa Lui pot curge libere;
În linişte Dumnezeu poate lucra prin tine şi poate atinge
Sufletele din jurul tău. Apoi, prin tine, le poate învăţa
Lecţiile Sale, şi-Şi poate arăta puterea în slăbiciune.

„FII LINIŞTIT"– un pas mai apăsat în credinţă şi odihnă.
„Fii liniştit şi cunoaşte" Tatăl tău cunoaşte cel mai bine
Calea pe care să-Şi îndrume copilul spre acea ţară minunată,
O ţară „însorită", unde curg ape liniştite;
Unde sufletele pline de dor sunt satisfăcute, şi „cunosc
Pe Dumnezeul lor", şi-I cântă laudă pentru tot ce-a plănuit.
selectat

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>