text Devotionale

Izvoare in Desert - 18 Mai

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
Am fost apăsaţi peste măsură de mult, ...
aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă ...
pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine,
ci în Dumnezeu care înviază morţii. (2 Corinteni 1:8-9)

Apăsat peste măsură; da, apăsat până în pânzele albe;
Apăsat foarte intens, peste puterile mele;
Apăsat în trupul meu şi apăsat în sufletul meu,
Apăsat în mintea mea până când talazuri negre se rostogolesc.
Apăsare din partea vrăjmaşilor şi apăsare din partea prietenilor.
Apăsare peste apăsare, până când viaţa aproape se sfârşeşte.

Apăsat pentru a nu cunoaşte alt ajutor afară de Dumnezeu;
Apăsat pentru a iubi toiagul Lui şi nuiaua Lui.
Apăsat în libertatea în care nimic nu se ţine de mine;
Apăsat în trăirea vieţii mele pentru Domnul,
Apăsat în trăirea vieţii lui Hristos din belşug.

Apăsarea momentelor dificile ne face să preţuim viaţa. De fiecare dată când viaţa noastră este cruţată şi ne este dată înapoi după o încercare, este ca un nou început. Mai bine i-am înţelege valoarea şi astfel să ne străduim să facem mai mult pentru Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Şi apăsarea pe care o îndurăm ne ajută să înţelegem mai bine încercările altora, înzestrându-ne cu aptitudinea de a-i ajuta şi de a-i mângâia.
Unii oameni au o părere superficială despre ei. Cu acest caracter superficial, ei se leagă foarte uşor de o teorie sau de o promisiune, manifestându-şi apoi fără nici o reţinere neîncrederea lor faţă de cei care dau înapoi în încercare. Însă un om care a trecut prin mari suferinţe nu va face aşa niciodată. El este foarte delicat şi blând, şi înţelege ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La aceasta se referea Pavel când spunea: „În noi lucrează moartea" (2 Corinteni 4:12).
Încercările şi timpurile grele sunt necesare pentru a ne împinge înainte. Ele lucrează la fel ca focul din cala unui vapor cu aburi puternic care produce energia ce pune-n mişcare pistoanele, porneşte motorul şi propulsează marele vas pe mare, chiar când înfruntă vântul şi valurile. A.B. Simpson

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>