text Devotionale

Izvoare in Desert -17 Februarie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman


Ţara pe care o dau copiilor lui Israel. (Iosua 1:2)

Dumnezeu vorbeşte despre ceva imediat în acest verset. Nu este ceva ce El are de gând să facă, ci ceva ce El face chiar în acest moment. Când credinţa continuă să vorbească, Dumnezeu continuă să dea. El te întâlneşte astăzi, în prezent, şi îţi încearcă credinţa. Cât timp aştepţi, speri, sau priveşti, nu crezi. Poţi să ai nădejde sau o dorinţă arzătoare, dar aceasta nu este credinţă, pentru că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd" (Evrei 11:1). Porunca privitoare la rugăciunea credinţei este: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea" (Marcu 11:24). Trebuie să credem că am şi primit – în acest moment prezent. Am ajuns noi la punctul în care să-L întâlnim pe Dumnezeu în veşnicul Său ACUM? din Iosua, de A. B. Simpson
Adevărata credinţă se încrede în Dumnezeu şi crede înainte să vadă. În mod natural, noi vrem o dovadă că cererea noastră este aprobată, înainte să credem, dar când „umblăm prin credinţă" (2 Cor. 5:7), nu avem nevoie de nici o altă dovadă în afara Cuvântului lui Dumnezeu. El a vorbit, şi în armonie cu credinţa noastră se va face. Vom vedea pentru că am crezut, şi credinţa adevărată ne susţine în cele mai încercate vremuri, chiar şi când totul în jurul nostru pare a contrazice Cuvântul lui Dumnezeu.
Psalmistul a spus: „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!..." (Psalmul 27:13). El nu văzuse încă răspunsul Domnului la rugăciunile sale, dar era încrezător că-l va vedea, şi încrederea lui l-a susţinut.
Credinţa care crede că va vedea, ne va feri de descurajare. Vom râde de situaţiile care par imposibile în timp ce vom urmări cu plăcere să vedem cum are de gând Dumnezeu să deschidă o cale prin Marea noastră Roşie. Numai în aceste locuri de severe încercări, fără nici o ieşire omenească din dificultăţile noastre, credinţa noastră creşte şi se întăreşte.
Dragă om necăjit, ai aşteptat ca Dumnezeu să lucreze în timpul nopţilor lungi şi a zilelor istovitoare, temându-te că ai fost uitat? Ridică-ţi capul şi începe să-L lauzi chiar acum pentru salvarea care este în drum spre tine.
din Viaţa de laudă

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>