Izvoare in Desert - 12 Octombrie

Stăpânul lui Iosif...a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă...
Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.
(Geneza 39:19-20,23)

Când Dumnezeu îngăduie să mergem la închisoare pentru că Îi slujim Lui, acesta este aproape cel mai binecuvântat loc din lume în care am putea fi, pentru că El merge cu noi. Iosif se pare că cunoştea acest adevăr. El nu s-a supărat, nu s-a descurajat şi nu s-a răzvrătit, nici n-a căzut în auto-compătimire gândindu-se că „totul era împotriva lui". Dacă ar fi făcut aşa, mai marele temniţei n-ar fi avut niciodată încredere în el.
Să ţinem şi noi minte că dacă permitem auto-compătimirii să se instaleze, nu vom fi niciodată folosiţi de Dumnezeu din nou până când aceasta nu va fi total îndepărtată. Iosif pur şi simplu a încredinţat totul în mâna Domnului cu o încredere plină de bucurie, şi drept rezultat, mai marele temniţei a lăsat toate lucrurile în grija lui Iosif.
Doamne Isuse, când uşa închisorii se va închide în urma mea, ajută-mă să mă încred în Tine cu o bucurie desăvârşită şi debordantă. Dă lucrării Tale prin mine o mare izbândă, şi chiar în închisoare fă-mă „cu adevărat liber" (Ioan 8:36). selectat

Sunt o pasăre mică,
Izolată de câmpurile văzduhului,
Şi stau în colivia mea şi cânt
Aceluia care m-a pus acolo;
Mulţumit să fie prizonierul,
Pentru că, Dumnezeul Meu, aceasta Îţi face Ţie plăcere.

Colivia mea mă îngrădeşte de jur împrejur,
Nu pot să zbor liber,
Dar deşi aripile mele sunt legate strâns,
Sufletul meu este în libertate;
Pentru că pereţii închisorii nu pot controla
Zborul şi libertatea sufletului.

Am învăţat să iubesc întunericul necazului, pentru că acolo văd strălucirea feţei lui Dumnezeu. Madame Guyon