Izvoare in Desert - 10 Septembrie

10 Septembrie

DOMNUL va sfârşi ce a început pentru mine.
(Psalmul 138:8)

Există un mister divin în suferinţă, un mister care are o putere uimitoare şi supranaturală şi care n-a fost niciodată pe deplin înţeles de raţiunea umană. Nimeni nu a realizat vreodată un nivel profund de spiritualitate sau de sfinţenie fără să experimenteze multă suferinţă. Când un om care suferă ajunge la un punct în care poate fi calm şi fericit, zâmbind în interiorul lui în faţa suferinţei prin care trece, şi nu-L mai roagă pe Dumnezeu să-l scape de ea, atunci suferinţa şi-a împlinit misiunea binecuvântată, răbdarea şi-a făcut „desăvârşit lucrarea" (Iacov 1:4), şi durerea crucificării a început să se transforme într-o cunună.
Prin această experienţă a suferinţei depline Duhul Sfânt lucrează multe lucruri miraculoase în adâncul sufletului nostru. În această stare, întreaga noastră fiinţă stă perfect liniştită sub mâna lui Dumnezeu; toată puterea şi abilitatea minţii, voinţa şi inima sunt în sfârşit supuse; liniştea eternităţii ne linişteşte întreg sufletul; şi în sfârşit, gura devine tăcută, având doar câteva cuvinte de spus, şi nu mai strigă cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit pe cruce: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?" (Psalmul 22:1).
În acest punct omul nu-şi mai imaginează castele în cer, şi nu mai urmăreşte idei nebune, şi raţiunea lui devine calmă şi relaxată, cu toate alegerile înlăturate, pentru că singura alegere acum a devenit planul lui Dumnezeu. De asemenea, sentimentele lui sunt înţărcate de la alţi oameni şi alte lucruri, pierzându-şi sensibilitatea, astfel încât nimic nu-l poate răni, nu-l poate ofensa, nu-l poate opri şi nu-i poate sta în drum. Acum el poate să lase împrejurările să fie aşa cum sunt, şi să continue să-L caute numai pe Dumnezeu şi voia Lui, cu acea calmă asigurare că El face totul în univers, fie bine fie rău, în trecut sau în prezent, ca să lucreze „spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu" (Rom. 8:28).
O, binecuvântările supunerii absolute faţă de Hristos! Ce binecuvântare este să ne pierdem puterea, înţelepciunea, planurile şi dorinţele şi să fim acolo unde fiecare uncie din fiinţa noastră devine ca o mare liniştită a Galileii sub picioarele atotputernice ale Domnului Isus! din Hrana sufletului
Lucrul cel mai important este să suferi fără să te descurajezi.
François Fenelon

Inima care slujeşte, şi iubeşte, şi rămâne credincioasă,
Aude pretutindeni mişcarea aripilor îngereşti.