„...Iubiți pe vrăjmașii voștri,...” - Matei 5:43-45

„A-ți auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.” Dar Eu vă spun: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” (Matei 5:43-45)

Ceea ce vrea să spună Fiul lui Dumnezeu în aceste cuvinte este că, după modelul divin, relațiile dintre noi oamenii trebuie să fie bazate pe dragoste. Nu știu cum, dar oamenii în general au o sensibilitate aparte în a detecta și pune în evidență răul. Spunem noi adesea: „Este atâta rău în lume!” Trebuie însă să fim cinstiți și să recunoaștem că există și mult bine. De pildă, cu privire la ultimul secol se face mereu referire la personajele care au marcat într-un mod negativ generațiile noastre. Printre aceste personaje Hitler și Stalin sunt în capul listei. O vorbă spune: „Cu cât întunericul este mai mare, cu atât stelele strălucesc mai puternic”. Dumnezeu a avut milă de noi. Violentul secol douăzeci a fost presărat de o mulțime de personaje mărețe. Gandhi și Mandela sunt doar două din acestea. Neîndoielnic că în lista aceasta minunată poate fi trecut și Martin Luther King. Iată câteva cuvinte consemnate de John Stott despre el:

„Nu cunosc pe cineva care să fi exprimat în termeni moderni mai relevanți acest concept decât Martin Luther King care a învățat la fel de mult de la Gandhi pe cât a învățat acesta de la Tolstoi, deși cred că el a înțeles învățătura lui Isus mai bine decât cei doi. Nu există nici o îndoială în ce privește suferintele nedrepte pe care a trebuit să le îndure Luther King. Dr. Benjamin Mays le-a enumerat la serviciul de înmormântare al acestuia: „Dacă a fost un om care să cunoască înțelesul suferinței, acesta a fost King. Casa i-a fost aruncată în aer; a trăit zi de zi timp de treisprezece ani sub amenințarea constantă cu moartea; a fost acuzat pe nedrept că este comunist; a fost acuzat în mod mincinos că nu este sincer... ; a fost înjunghiat de un membru al propriei sale rase; a fost bătut în holul unui hotel; a fost închis de peste douăzeci de ori; a fost de mai multe ori adânc rănit pentru că prietenii l-au trădat – și totuși acest om n-a avut nici o urmă de amărăciune în inima sa, nici o urmă de ranchiună în suflet, nici o urmă de răzbunare în gândul său. Și a străbătut lumea în lung și în lat propovăduind non-violența și puterea răscumpărătoare a iubirii.”

Una din cele mai emoționante predici ale sale, având la bază textul din Matei 5:43-45, a fost intitulată „iubirea vrăjmașilor” și a scris-o într-o închisoare din Georgia. Luptându-se cu întrebarea de ce și cum trebuie să iubească creștinii, el descria cum „ura înmulțește ura... într-o spirală descendentă a violenței” și cum aceasta este „la fel de vătămătoare celui care urăște ca și victimei acestuia”. Dar mai presus de toate, „dragostea este singura forță capabilă să transforme vrăjmașul într-un prieten” întru-cât ea are puterea „creativă” și „răscumpărătoare”.

A continuat aplicând această tema în cazul crizei rasiale și în Statele Unite. De peste trei secole, negrii americani erau privați, amăgiți și discriminați. Dar Luther King și prietenii săi erau hotărâți să „răspundă urii cu dragoste”. Astfel, aveau să-și câștige atât libertatea, cât și pe opresorii lor, „iar victoria noastră va fi o dublă victorie”. Închei aici citatul din Stott.

Sfântul Augustin spunea: „Nu există în lume nimic mai vrednic de mirare ca iubirea de vrăjmași”. Se povestește că, Contele de Gallenberg a luat fata pe care o iubea Beethoven. După un timp însă Contele a avut nevoie de un ajutor pe care numai Beethoven putea să i-l dea. Marele muzician, după ce i-a făcut binele de care avea nevoie, a fost întrebat de cineva despre această faptă, la care el a răspuns: „Îmi era dușman; motiv destul de puternic ca să-i fac bine, pe cât mi-a stat în putință”.