Iubit cu o iubire veșnică...

    Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare și mi-a zis: Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința. (Ieremia 31:3)

    Te-ai întrebat vreodată cât de mult ești iubit? În sensul real, imediat, conștient, vizibil, neîntrerupt de vreo greșeală făcută cuiva drag, cuiva care te iubește sau care te-ar fi iubit până la acea greșeală.
    Eu da. Nu îmi aduc aminte exact când am auzit ultima oară cuvintele Te iubesc!, dar îmi aduc aminte oricând de o declarație de dragoste valabilă în fiecare secundă a vieții mele: cea făcută de Tatăl, încă dinainte să mă fi născut.
    Cu iubire veșnică te-am iubit... Sunt cuvinte adevărate, mai adevărate decât toate lucrurile pe care le-ai auzit despre tine și te-au făcut să te simți valoros. Mai adevărate decât toate complimentele care ți s-au făcut vreodată. Știi de ce? Pentru că Dumnezeu nu te iubește pentru ce faci. El te iubește pentru ce ești. Lumea te poate iubi pentru o mulțime de motive, însă fă o greșeală și vei vedea că ceva s-a schimbat. Trădează încrederea unui prieten apropiat și el te va privi altfel. Minte pe cineva drag, într-o situație „urgentă”, și ai să observi că te va ține minte. Fă-te că nu vezi nevoia unui om care ți-a cerut ajutorul și iubirea lui pentru tine va fi afectată de acea lipsă de atenție și milă.
    Dumnezeu e altfel. El te iubește oricum, orice ai face, orice ai spune, oricum l-ai dezamăgi. Nu va renunța la tine, la iubirea pe care ți-o poartă. Ești copilul Lui, iar asta nu se va schimba niciodată. Ai idee de câte ori L-ai mințit, de câte ori L-ai trădat prin gesturile, gândurile, vorbele și acțiunile tale? Te-ai întrebat vreodată de câte ori ar trebui să fie dezamăgit de tine? Probabil că nu știi să numeri până acolo...
    Și totuși, El îți amintește zilnic: Cu iubire veșnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa. Iubirea Domnului pentru tine nu e statică, nu are sfârșit și nu e moartă, e vie! El te iubește arătându-Se în fiecare zi, sperând că vrei să-L cunoști, să Îi împărtășești iubirea, să Îl accepți ca Tată, ca ajutorul tău, ca scutul de care ai nevoie pentru a trăi într-o lume plină de atacuri, de dușmani, de ispite.
    Nu observi. Poate ești prea ocupat. Doar sunt atâtea și atâtea lucruri de făcut, de spus, de scris, de programat, de trăit... Te înțeleg, într-o oarecare măsură. Am fost la fel. Mult prea distrat încât să realizez cât de mult sunt iubit. Căutam iubirea în locuri total greșite și găseam... nimic. Eram departe de El și El părea foarte departe de mine.
    Și atunci... mi S-a arătat, din depărtare... Abia atunci, când eram foarte departe și aproape că nu mai aveam ochi pentru El, totuși El nu a uitat declarația pe care mi-a făcut-o și a demonstrat asta prin transformarea mea într-un om nou.
     Știi cum a făcut? Și-a întins spre mine bunăvoința. O face către toți cei pe care Îi iubește. Bunăvoința Lui e ca un covor roșu pe care toți suntem invitați să pășim pentru a ajunge Acolo, în lăcașul cel sfânt de unde izvorăște iubirea. El, Cel care a creat Împărăția mai presus de toate împărățiile, Regele tuturor regilor, Numele mai presus de toate numele întinde acest covor roșu: bunăvoința Sa.
    Dar, stai, cum pot vorbi de bunăvoință, de covor roșu, când viața ta e brăzdată de necazuri, ispite constante, pierderi, neajunsuri, neîmpliniri, iar în loc de confetti drumul tău pare să fie plin de lacrimi?
    Știu, ești dezamăgit că declarația de dragoste făcută de Domnul pentru noi toți nu se potrivește și în cazul tău. De fapt, se potrivește și am să îți spun și de ce: covorul roșu e înaintea ta, deja întins, Dumnezeu te așteaptă la celălalt capăt să petreci împreună cu El, dar lumea din jur nu te place, nu te aplaudă, pentru că ai ales să fii cu El și nu cu ea. În loc de ovații primești ofense, vorbe urâte, în locul mâinilor ridicate în semn de apreciere, vezi degete întoarse în jos, priviri urâte. În locul florilor, ți se aruncă în față: necazuri, pierderi, ispite.
    Lumea este dușmanul tău. Publicul care ar trebui să te laude, să te aplaude, să te urmeze, te dezaprobă, ba chiar o bună parte din el te urăște. Covorul roșu devine o țintă, un câmp de luptă, plin de obstacole, de capcane, un ring.
    Însă, El te așteaptă și Îl ține întins pentru tine. Ți L-a dăruit, tocmai pentru că era singura șansă să mai ajungi Acolo. Singur nu puteai, din cauza păcatelor tale. Nu știu dacă ai înțeles, dar covorul roșu este Iisus Hristos. Dumnezeu Și-a trimis singurul Fiu să ajungă la tine și să se lase înjosit, umilit, subapreciat, urât, călcat în picioare, doar pentru ca tu să te poți întoarce la El, să nu te piardă. E prețul pe care El l-a plătit pentru că te iubește! Și nu oricum, nu oricât, ci cu o iubire veșnică.
    Pășește cu încredere, te poți lovi, poți cădea, drumul este greu, dar continuă să mergi înainte! El Și-a întins bunăvoința, tot El te va susține, te va ridica, te va îmbărbăta și te va primi cu brațele deschise!
    E singura șansă pe care o mai ai să fii fericit! Mergi pe Calea dreaptă și vei trăi împreună cu Dumnezeu, în Adevărul ce duce spre Viața cea veșnică, cea în care iubirea nu are sfârșit, exact așa cum ți-a promis: Cu iubire veșnică te-am iubit. De aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința.