text Devotionale

IUBIREA -i onoare !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Dumnezeu este IUBIREA adevărată! IUBIREA-I onoare, apreciere, cinste, favoare! Tot ce curge din iubirea lui Dumnezeu, este onoare, apreciere, cinste, favoare! Ne-a demonstrat-o la cruce. Dacă am sta un pic să ne evaluăm pe noi înșine și să vedem pe cine a onorat, a apreciat, a cinstit cu cel mai mare favor Isus Hristos la cruce, am înțelege fiecare că nu am meritat aceasta și ne-am convinge de cine am fost și cine suntem. Dumnezeu a onorat niște oameni cu o natură, cu o fire păcătoasă, străini de El și înclinați spre păcat în fiecare zi, în care nu reușeau să-L iubească, să-L onoreze și să-L cinstească pe Dumnezeu niciodată, pentru că se onorau pe ei însăși, onorând păcatul. Însă Dumnezeu ne-a iubit și ne-a dat tot favorul LUI, nemeritat de niciunul din noi. Ce cinste, ce onoare și câtă apreciere pentru cineva care nu merită! Asta-i IUBIREA! Asta-I onoarea! Dumnezeu a dorit salvarea noastră, iar noi nu eram în stare să ne salvăm. Ce puteam noi este ce zice Pavel:

Tit 3:3.”Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții.”

Astfel de oameni nu poți aștepta să-L onoreze pe Dumnezeu. Cum să-L onoreze, să-L cinstească dacă nu-L cunosc și nu au ajuns să-L iubească mai întâi, înțelegându-I iubirea LUI pentru ei. Numai IUBIREA onorează. Cum să se onoreze între ei asemenea oameni? În loc să dea onoare altora, ei așteaptă să fie onorați, cinstiți, favorizați, chiar și de Dumnezeu, pe baza a cine sunt ei în omul vechi și în firea lor. Pavel zice că asemenea oamenii sunt vrednici să fie urâți și se urăsc între ei. Totuși Dumnezeu IUBIREA întrupată, ne-a iubit, ne-a onorat și ne-a dat vrednicia LUI, nouă care eram VREDNICI de a fi urâți și nu iubiți și onorați chiar de către Regele regilor.

Romani 5:8.”Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.”

Ce onoare pentru noi, suntem ”fii” de Dumnezeu, care am murit împreună cu El și am înviat împreună cu El la o viață nouă în Hristos. Suntem atât de iubiți, de onorați, de favorizați și când ajungem să înțelegem aceasta, la rândul nostru Îl vom onora și noi pe Salvatorul nostru și vom învăța să ne onorăm unii pe alții și nu să ne mințim, bârfim, urâm, facem rău, ci în cinste, fiecare vom da întâietate celuilalt. Vom ajunge și mai departe, vom ajunge să onorăm toți oamenii, smulgându-i din foc și învățându-i Evanghelia harului și a onoarei, astfel vom grăbi venirea Domnului Isus, după o mireasă curată, îmbrăcată cu neprihănirea LUI.

Doamne, Dumnezeul nostru, vrem să Te iubim, onorându-TE pe Tine și vrem să ne onorăm unii pe alții și pe toți oamenii, ca IUBIREA din Tine să împânzească România prin noi ”fii” Tăi, iar cultura românească, de care toți se plâng, să ajungă o cultură a onoarei, a respectului, a cinstei, a favoarei și a dragostei din Hristos, ca toți românii să fie salvați și strămutați din împărăția celui rău, în Împărăția TA. Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>