Îți cunoști chemarea?

  „Pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu". (Romani 1:1)

   Chemarea noastră nu este în primul rând de a fi oameni sfinţi, ci de a fi vestitori ai Evangheliei lui Dumnezeu. Singurul lucru care este cu totul important este ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie trăită ca realitate permanentă. Realitatea nu este bunătatea umană sau sfinţenia sau cerul sau iadul, ci Răscumpărarea. Nevoia de a înţelege aceasta este nevoia vitală a lucrătorului creştin din zilele noastre. Ca lucrători, trebuie să ne obişnuim cu revelaţia că Răscumpărarea este singura Realitate. Sfinţenia personală este doar un efect, nu o cauză. Dacă ne bazăm credinţa pe bunătatea umană, pe efectul Răscumpărării, vom cădea atunci când va veni încercarea.

   Pavel n-a spus că el s-a pus deoparte ci: „Când Dumnezeu… care m-a pus deoparte… a găsit cu cale…”. El n-a manifestat un interes hipersensibil cu privire la propriul său caracter. Cât timp ochii noştri sunt fixaţi asupra propriei noastre curaţii, nu ne vom apropia niciodată de realitatea Răscumpărării. Lucrătorii creştini ajung să cadă deoarece dorinţa lor este după propria lor curăţie, nu după Dumnezeu. „Nu-mi cere să vin în contact cu realitatea aspră a Răscumpărării în numele murdăriei vieţii umane care mă înconjoară astăzi; tot ceea ce vreau este ca Dumnezeu să lucreze în mine pentru a mă face mai plăcut în proprii mei ochi.” A vorbi în felul acesta este un semn că realitatea Evangheliei lui Dumnezeu nu m-a atins încă; nu m-am predat total lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mă poate elibera cât timp nu mă interesează decât propriul meu caracter. Pavel nu mai este preocupat de sine, ci este predat total lui Dumnezeu; el este pus deoparte de Dumnezeu pentru un singur lucru: să vestească Evanghelia lui Dumnezeu (cf. Romani 9:3).