text Devotionale

ÎNVAȚĂ SĂ FII UN SLUJITOR (3)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Mustră, ceartă, îndeamnă…” (2 Timotei 4:2)

Când îți dorești acceptarea și aprobarea, vei ajunge să fii controlat de cei pe care ar trebui să îi conduci. Pavel a recunoscut acest lucru, de aceea l-a învățat pe Tit: „Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască” (Tit 2:15). Temându-se că vor provoca tulburări în rândurile oamenilor, conducătorii nesiguri se zbat când trebuie să ia decizii, și își asumă răspunderea pentru reacțiile emoționale ale altor persoane. Ei nu-și dau seama că atunci când fac ceea ce trebuie, iar ceilalți nu sunt de acord, e problema lor. Un lider matur înfruntă dezamăgirea și păstrează o atitudine bună; este dispus să facă față muzicii chiar și atunci când nu îi place cântecul. Gândește-te la acest lucru: Când îți avertizezi copiii să nu pună mâna pe o sobă fierbinte, nu e responsabilitatea ta să îi faci să se și bucure că aud asta, nu? Speri doar că, pe măsură ce vor deveni maturi, vor înțelege. Dar adevărul este că unii oameni nu vor să audă cuvântul „nu”, indiferent de vârsta pe care o au! Dar noi toți avem nevoie să-l auzim din când în când; în caz contrar, nu vom fi niciodată mulțumiți decât dacă ne vom trăi viața după bunul nostru plac – și așa, nu vom ajunge niciunde sau vom avea probleme! Pavel, care îl pregătea pe Timotei să devină un conducător, i-a spus: „Mustră, ceartă, îndeamnă cu deplină putere.” Mustră-i pe oameni când greșesc, ceartă-i când sunt încăpățânați, încurajează-i când se luptă, ai răbdare când învață și cresc, și asigură-te că instrucțiunile sunt clare și ușor de înțeles. Asta fac conducătorii buni, iar singura modalitate prin care se învață lucrul acesta este practica!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>