text Devotionale

ÎNVAȚĂ DE LA MOISE!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Dumnezeu l-a chemat… şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” (Exodul 3:4)

Moise a avut tot potențialul din lume la patruzeci de ani, dar s-a simțit a fi o cauză pierdută la optzeci. În loc să facă voia lui Dumnezeu așa cum dorea Dumnezeu, el a încercat s-o grăbească… și a amânat-o timp de patruzeci de ani! La un moment dat din viața noastră, majoritatea dintre noi avem sentimentul că viața a trecut pe lângă noi, iar visul nostru pare o cauză pierdută. Această criză ne oferă o alternativă: să renunțăm la luptă sau să intrăm în competiție. Mulți dintre noi renunță la visele lor pentru că au impresia că Dumnezeu a renunțat la ei. Dar noi slujim Dumnezeului restaurării (vezi Ioel 2:25). Viața lui Moise dovedește că indiferent pe ce căi am umbla, sau am fi umblat, harul lui Dumnezeu este cel care ne readuce pe calea dreaptă. Moise a crezut că trecutul l-a descalificat, dar Dumnezeu l-a folosit pentru a-l pregăti pentru întâlnirea lui cu destinul. Nimeni nu cunoștea protocolul de la palat la fel de bine ca prințul Egiptului. La urma urmelor, crescuse acolo! Și după ce a păstorit oile timp de patruzeci de ani, el a făcut cunoștință cu drumurile pustiului – cu sălbăticia, cu ochiurile de apă, cu condițiile climatice. Mai întâi, Moise a înțeles greșit, și apoi a înțeles corect… și s-ar putea ca și cu tine să fie la fel. Iată vestea cea bună: Dumnezeu îți poate folosi eșecurile din trecut pentru a-ți hrăni caracterul și pentru a te echipa cu puterea și înțelepciunea necesare pentru a-ți împlini destinul pe pământul acesta. E adevărată, și e pentru tine astăzi, afirmația: „E minunat ce poate face Dumnezeu cu o viață zdrobită, atunci când Îi dai toate piesele!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>