Intretinandu-se cu un inger!

Aceasta este o poveste adevarata pe care mi-a spus-o sotia mea, femeia din povestire. Ea mi-a descris cum de multe ori i-a venit in minte acea zi memorabila. Am incercat sa o redau cu cat mai multa acuratete si sa creez cititorului o imagine mentala vie despre compasiunea, dragostea si respectul reciproc - toate aceste sentimente declansate de cele ce s-au intamplat in mai putin de o ora. Doi straini au devenit prieteni, impartasind adevaratele emotii ale vietii, rasul si impreuna simtire.

1998 ©~Brian G. Jett

Era o zi obisnuita in care ea isi indeplinea datoria intr-o mare universitate unde era angajata ca administrator. Nu era ceva neobisnuit ca studentii sa treaca prin biroul ei si sa-i spuna un "Hello" de bun venit sau ceva asemanator. Acea zi avea sa-i aduca insa, ceva cu totul nou.

In timp ce ziua de lucru se apropia de sfarsit, ea statea la biroul ei completand niste formulare. La un moment dat auzi un chicot timid si ridicandu-si ochii ramase uimita de ceea ce vedea. Nu era unul din multii studenti care intrau, conform rutinei zilnice, ca sa intrebe ceva despre viata de camin sau sa se planga despre vreun supraveghetor de dormitoare. In picioare, acolo la usa biroului ei, era un negru foarte mic care, dupa majoritatea standardelor, ar fi fost socotit dizgratios la infatisare deoarece era evident ca avea defecte din nastere. Neobisnuit de mic si cu fata deformata, statea acolo tinand in mana un baston. Era evident ca si privirea ii fusese afectata. Incercand sa isi pastreze stapanirea de sine, ea il intreba: "Buna, pot sa te ajut cu ceva?" El zambi si raspunse: "Nu, doamna, mie doar imi place sa vin in campus ca sa imi fac prieteni, dar cei mai multi oameni nu vorbesc cu mine, probabil pentru ca sunt inspaimantati de felul cum arat". Incercand sa fie plina de tact, ea replica: "Deloc! Eu nu sunt inspaimantata de tine. Arati normal pentru mine." El chicoti din nou in timp ce isi puse rucsacul din spate pe podea. "Ai vreo problema sau te pot ajuta cu ceva in legatura cu ce se petrece in camin?" "Nu, doamna. Vedeti, eu nu sunt student. Eu car rucsacul asta pe aici pentru ca studentii sa intre in vorba cu mine si sa-mi devina prieteni, dar nu cred ca merge prea bine pentru ca nimeni nu sta de vorba cu mine prea mult. Vin in campus pentru ca sunt multi oameni aici si vreau sa imi fac prieteni." In timp ce se uita la el, ochii ei incepura sa se umple de lacrimi, dar incerca cu disperare sa-si stavileasca emotia de teama ca el ar putea crede ca il compatimeste.

Conversatia a continuat si si-au povestit reciproc mai multe despre ei si vietile lor. Ea i-a vorbit despre situatiile care apareau in timpul lucrului cu studentii. Rasul lui era contagios si inocenta sa copilareasca era incantatoare iar ea a inceput sa realizeze ca nu-l mai privea de mult in lumina in care il vazuse la inceput.

"Ei bine, cred ca ti-am consumat destul timp asa ca mai bine plec. Ai lucruri mai bune de facut decat sa discuti cu mine." In timp ce el se apleca sa-si ia rucsacul de pe podea, ea incepu sa planga din nou, dar acum lacrimile nu mai veneau din mila, ci din respectul pe care il avea pentru curajul sau incredibil. Retinandu-si lacrimile, ii marturisi: "Esti unul dintre cei mai de treaba si mai frumosi oameni pe care i-am intalnit vreodata. Promite-mi ca vei reveni si ma vei vizita din nou pentru ca imi place sa stau de vorba cu tine. Promiti?" El ii zambi si privi stanjenit in jos pentru un moment. "Da, promit ca voi veni desi imi va fi greu sa urc scarile. Pot sa va intreb ceva, doamna?" Ea se ridica, pentru ca voia sa-i stranga mana inainte de a pleca si spuse: "Bineinteles ca poti. Ce vrei sa stii?" El ramase nemiscat in timp ce ochii i se indreptau catre ea. "Intr-adevar credeti ce ati spus despre mine?" Fara sa ezite, ea replica repede: "N-am spus niciodata ceva mai adevarat in viata mea si cred asta!" Proptindu-si bastonul, se pregati sa iasa pe usa, dar deodata se opri si se uita inapoi la ea. "Nu pot sa te vad foarte bine, dar pentru prima data in viata mea, cred pe cineva. Multumesc pentru ca ai vorbit cu mine si ca ai fost prietena cu mine. Ma voi intoarce,... acum cred in cineva!" In timp ce iesea incet din biroul ei, chicoti, zambi si sopti incetisor... "Cred."