text Devotionale

Înțelepciunea creștină – 1Corinteni 2:6-16

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ștefan Zambo

„Totuși ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți este o înțelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți. Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, și pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, și el însuși nu poate fi judecat de nimeni. Căci "cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?" Noi însă avem gândul lui Hristos.”(1Corinteni 2:6-16)

Lucrarea Duhului Sfânt este esențială în procesul de salvare al omului păcătos. Duhul Sfânt continuă lucrarea Domnului Isus descoperind adevărul divin, dovedind vinovăția lumii, producând nașterea din nou. Fără Duhul lui Dumnezeu nu poți să înțelegi, nu poți să crezi, nu poți să ai și să trăiești viața nouă.

Permiteți-mi să ilustrez cu un raționament făcut de Martyn Lloyd Jones pe marginea acestui subiect: „ Imaginați-vă un om care a studiat filologia, un poet prin natura lui, încercând să înțeleagă cum pot oamenii să ajungă pe lună; sau imaginați-vi-l că merge într-un laborator și citește formule științifice ciudate. Bietul poet! Nu le înțelege deloc! Nu înțelege nici limbajul, nici terminologia. Însă tocmai această confuzie caracterizează lumea modernă. Oamenii nu conștientizează că trebuie să compare lucrurile spirituale cu cele spirituale. Fiecare domeniu își are limbajul corespunzător. Omul de știință vorbește cu terminologia lui științifică. Poetul vorbește în felul lui. Și acestea nu pot fi amestecate... Oamenii vorbesc despre lucrurile spirituale în termenii înțelepciunii omenești. Însă pentru a înțelege lucrurile spirituale avem nevoie de înțelepciune, iar această înțelepciune nu poate fi vestită decât cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucruri duhovnicești. Pentru a clarifica cât mai bine această idee apostolul spune: „omul firesc nu primește lucrările Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege”. Aici este problema: nu contează cine este, pur și simplu nu le poate înțelege. De ce? Pentru că nu are Duhul lui Dumnezeu.”

Dați-mi voie să exemplific vorbind despre Evanghelie. Despre ce este Evanghelia? Este despre Isus din Nazaret! Cine este El? Iată Taina lui Dumnezeu ținută ascunsă. Lumea l-a numit „Omul acesta”. L-au respins. Fruntașii nu L-au cunoscut. L-au pus pe Cruce. Dar El era Fiul lui Dumnezeu! Taina lui Hristos – Dumnezeu și om, două naturi într-o singură persoană. Poetul creștin exclamă: „Văd Dumnezeu îmbrăcat în carne // Bine ai venit divinitate întrupată”. Aceasta este un paradox; Creatorul și Susținătorul universului într-o iesle, ... pe Cruce. Despre aceasta este Evanghelia! Cum ar putea omul firesc înțelege? Care este rostul formulelor științifice aici? La ce folosește toată înțelepciunea fruntașilor acestui veac? Acest mister se află din toate punctele de vedere în afara sferei înțelepciunii omenești. Gândirea lumii spune: „Este ridicol; Dumnezeu să moară! ? !” Însă acesta este subiectul central al Bibliei: Sacrificiul lui Dumnezeu - Calea salvării.

Ce doresc să spun este că, prin lucrarea Duhului Sfânt vine iluminarea și înțelegerea voii lui Dumnezeu. Fără conducerea Duhului, omul firesc nu poate pătrunde sensul lucrurilor spirituale. Dacă ești una din persoanele căreia îi scapă esența Adevărului, cere-i lui Dumnezeu Duhul Sfânt pentru iluminare, este o cerere pe care Domnul o ascultă cu plăcere. „Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru cel din ceruri va da Duhul Sfant celor ce I-L cer!" (Luca 11:13) Iar dacă ai gândul lui Hristos, suflete, ești îndatorat, fi recunoscător și perseverează pe Cale pentru a nu-L întrista. Înțelepciunea creștină – 1Corinteni 2:6-16

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>