text Devotionale

Întâi lucrurile importante

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Necunoscut

  "...m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o." (Cântarea Cântărilor 1:6)

   T. Campolo scria: "Copil fiind, am cunoscut un om care a însemnat mult pentru mine. Era Edwin Bailey. Conducea observatorul astronomic de la Institutul Franklin din Philadelphia. Mergeam acolo aproape în fiecare sâmbătă doar ca să petrec timp cu el. Mintea lui enciclopedică mă fascina. Cunoştea câte ceva despre orice. Am rămas prieteni până când a murit.

   Odată, după ce tocmai suferise un atac de inimă l-am vizitat la spital. Făceam eforturi de a vorbi cât mai puţin, dar i-am povestit despre locurile pe unde vorbisem şi că venisem tocmai de la aeroport pentru a-l vizita. Părea că nu mă aude... Dar apoi, m-a privit şi încet m-a întrebat: "Tu călătoreşti peste tot în lume ca să întâlneşti diferiţi oameni care, poate peste zece ani te vor uita. Oare petreci suficient timp cu cei care contează cu adevărat?" Această întrebare mi-a schimbat viaţa. Am decis ca de atunci încolo să nu mai sacrific din timpul celor dragi, pentru care sunt de neînlocuit, în favoarea celor care nu contau prea mult."

   Un prieten, pastor, a fost rugat să meargă la Casa Albă pentru a-l consulta pe preşedintele SUA. O deosebită onoare! Dar el a răspuns: "Nu!", deoarece deja promisese că va fi prezent la meciul de baseball al băieţelului său. Ţara şi preşedintele au supravieţuit şi fără el. Dar fiul său nu s-a simţit niciodată mai iubit şi apreciat ca în acea zi. Pricepi? Lucrurile importante prima dată!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>