text Devotionale

Inimi împietrite

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Samanta Buna

 

Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.
Romani 14.12

La începutul perioadei naziste, un credincios a trebuit să discute cu un ofiţer. A mers cu oarecare teamă la el, ştiut fiind faptul că cei credincioşi nu erau bine văzuţi de regimul nazist. Spre marea lui mirare, în loc să-l dea afară pe credincios, ofiţerul l-a ascultat prietenos. Când au terminat conversaţia, credinciosul i-a spus: „Vă mulţumesc pentru bunăvoinţă. Vreau să vă fac cadou mesajul Bibliei: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.»“ Ofiţerul l-a privit o clipă pe credincios, apoi i-a spus: „Nu e nevoie să-mi spuneţi mai mult. Părinţii mei sunt credincioşi şi m-au învăţat aceste lucruri din copilărie. Dar…“

Pe o coală de hârtie a tras o linie şi a spus: „Vedeţi, domnule, eu ştiu toate acestea. Dar ca să le am, trebuie să trec o linie ca aceea care am tras-o pe hârtie. Sunt foarte aproape; ar trebui să fac pasul hotărâtor peste linie.“ Apoi a adăugat puţin jenat: „Dar poziţia mea socială nu-mi permite acest lucru.“ Acel om a murit de mult. Poziţia sa socială nu-l va salva în veşnicie. El a înţeles că trebuie să facă pasul hotărâtor, dar n-a avut curaj. Tu ai acest curaj?

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>