Inimi împietrite

Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.
Romani 14.12

La începutul perioadei naziste, un credincios a trebuit să discute cu un ofiţer. A mers cu oarecare teamă la el, ştiut fiind faptul că cei credincioşi nu erau bine văzuţi de regimul nazist. Spre marea lui mirare, în loc să-l dea afară pe credincios, ofiţerul l-a ascultat prietenos. Când au terminat conversaţia, credinciosul i-a spus: „Vă mulţumesc pentru bunăvoinţă. Vreau să vă fac cadou mesajul Bibliei: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.»“ Ofiţerul l-a privit o clipă pe credincios, apoi i-a spus: „Nu e nevoie să-mi spuneţi mai mult. Părinţii mei sunt credincioşi şi m-au învăţat aceste lucruri din copilărie. Dar…“

Pe o coală de hârtie a tras o linie şi a spus: „Vedeţi, domnule, eu ştiu toate acestea. Dar ca să le am, trebuie să trec o linie ca aceea care am tras-o pe hârtie. Sunt foarte aproape; ar trebui să fac pasul hotărâtor peste linie.“ Apoi a adăugat puţin jenat: „Dar poziţia mea socială nu-mi permite acest lucru.“ Acel om a murit de mult. Poziţia sa socială nu-l va salva în veşnicie. El a înţeles că trebuie să facă pasul hotărâtor, dar n-a avut curaj. Tu ai acest curaj?