text Devotionale

ÎNCREDE-TE ÎN CARACTERUL LUI DUMNEZEU!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:3)

Dacă ai ocazia să trăiești suficient de mult, viața îți va aduce vești proaste din toate părțile. Poate fi vorba de pierderea unei persoane dragi, a sănătății, a veniturilor, căsniciei, sau reputației… Psalmistul a scris: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Când vin vremuri grele, trebuie să fii în stare să te agăți de tot ce știi despre Dumnezeu – Cine este El, și ce poate să facă El… Trebuie să-ți amintești că El este iubitor, grijuliu și demn de toată încrederea ta. Uneori, Dumnezeu îți va da răspunsul; alteori, El îți va da siguranța prezenței Sale. În vremuri schimbătoare, tu trebuie să te agăți de caracterul neschimbător al lui Dumnezeu. Precum versul cântării: „Când tot în jurul meu se clatină, El este speranța și stânca mea”. Înseamnă oare asta că-ți negi sentimentele și emoțiile? Nu. David a recunoscut (în Psalmul 142:2): „Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui…” Dumnezeu nu-ți cere să-ți negi durerea, pierderea sau situația de fapt… Chiar și Domnul Isus a înălțat rugăciuni „cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7). Dar dacă nu-ți verși inima înaintea lui Dumnezeu, riști să-ți împietrești inima față de El. Se spune că sfântul Augustin a spus: „Sunt afundați tot mai tare în adânc cei care nu strigă din adânc!” Atunci când atingi punctul cel mai de jos și te întorci spre Dumnezeu, descoperi că El este acolo! Când ești zguduit până în măduva oaselor, îți dezvolți o credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Și când se întâmplă acest lucru, te poți baza pe Cuvântul Său care-ți spune (cum citim în Geneza 28:15 că i-a spus Dumnezeu patriarhului Iacov): „te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi…” Așadar, încrede-te în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>