text Devotionale

ÎNCREDE-TE ÎN BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Domnul este bun” (Naum 1:7)

Biblia spune: „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră…” (Exod 32:1). De ce și-au făcut ei un vițel de aur? Pentru că voiau să aibă un dumnezeu care se poate vedea… și pentru că asta văzuseră în Egipt! E mai greu să ai o relație cu un Dumnezeu nevăzut, iar Moise, reprezentantul Său, stătuse atât de mult pe Muntele Sinai, încât se simțeau neajutorați și abandonați. Așa că au făcut ce facem și noi când suntem speriați – recurgem la confortul lucrurilor familiare. Mark D. Roberts scrie: „De câte ori nu ne găsim și noi într-o situație asemănătoare? Auzim că Dumnezeu ne cheamă la ceva nou și pășim cu îndrăzneală prin credință. Însă când nu-i mai simțim prezența și când rugăciunile noastre par să se lovească de tavan, ne simțim abandonați, speriați și neajutorați. Încercăm să ne agățăm de orice.” Biblia spune: „Domnul este bun, El… cunoaşte pe cei ce se încred în El.” Nancy Ortberg spunea: „Un element dificil al schimbării vizează locul în care Îl găsim pe Dumnezeu. Dacă ne dorim schimbarea, atunci trebuie să dăm la o parte lucrurile superficiale din viața noastră. Mulți cârtim și suntem nemulțumiți, în loc să acceptăm asta, convinși că Dumnezeu se află în mijlocul schimbării, și că atunci și-acolo descoperim adevăruri noi despre El, pe care până în acel moment nu le înțelesesem. Fie că vorbim despre pierderea unei persoane dragi, de pierderea locului de muncă, de mutarea într-un alt oraș, de plecarea copiilor de acasă – dacă avem curajul să străbatem porțiunile dificile, vom descoperi că Dumnezeu este acolo, și că El este minunat, desăvârșit, uimitor și bun.” Când Dumnezeu închide o ușă, El deschide o alta – dar trebuie să fii dispus să-i treci pragul!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>