Închinarea – Apocalipsa 22:9b

„Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 22:9b)

Catehismul scurt de la Westminester afirmă în prima lui propoziție că, „scopul principal al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu”. Glorificarea lui Dumnezeu de către om începe și se termină cu închinarea. Ce este închinarea? Închinarea este reverența și omagiul pe care îl aducem Ființei Supreme prin vorbire curentă, prin rugăciune, sau prin cântare.

De ce să ne închinăm? De ce să-L glorificăm pe Dumnezeu? Poate te întrebi: „Înțeleg să-L respectăm, cum ne respectăm bunăoară părinții. Înțeleg, să ne temem de El, ca de lege și autorități. Dar să-I aducem închinare, să-L adorăm, să-L glorificăm, ... nu este prea mult?” Personalitatea și lucrările lui Dumnezeu Îl îndreptățesc să fie onorat prin închinarea noastră. Avem în Biblie două mari imagini ale lui Dumnezeu, una în Vechiul și alta în Noul Testament. În Isaia 6 Îl vedem pe Tronul universului proclamat de serafimi ca fiind sfântul care umple tot pământul cu mărirea Lui. În Apocalipsa 4 avem aceiași imagine a gloriei lui Dumnezeu înaintea cărui se închină ființe cerești spunând: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea, și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, și prin voința Ta stau în ființă și au fost făcute”. Biblia interzice închinarea adusă oamenilor și îngerilor, și recomandă închinarea adusă lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 14:11-15; Apocalipsa 22:8-9) Cu oamenii și îngerii este una, cu Dumnezeu alta. Oamenii și îngerii sunt creaturi limitate, dependente de Creatorul. Dumnezeu este infinit și perfect, sursă de viață pentru tot ce există. Personalitatea glorioasă a lui Dumnezeu merită, impune, venerația noastră.

Închinarea este foarte importantă. Atunci când te închini cuiva îi recunoști calitățile, îți arăți recunoștința, îi accepți autoritatea. Cui și cum ne închinăm? Calvin vorbind despre închinare a spus: „Noi nu trebuie să căutăm la oameni doctrina adevăratei închinări lui Dumnezeu, pentru că Domnul ne-a informat exact și complet despre modul în care trebuie să I ne închinăm”. În Decalog, bunăoară, primele porunci vizează relația omului cu Dumnezeul cel adevărat. Acolo ni se spune cui să ne închinăm și cui să nu ne închinăm. Exclusivitatea închinării o are Domnul Dumnezeul lui Israel. „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în cer, sau jos pe pământ, ... Să nu te închini înaintea lor, și să nu le slujești; ... ” (Exodul 20:1-6) În timpul lucrării Sale, Domnul Isus a arătat că închinarea adusă lui Dumnezeu trebuie să fie în duh și adevăr. (Ioan 4:24) Ce înseamnă aceasta? Unu; înseamnă că închinarea este o chestiune de spirit, de inimă, și nu ține de un loc, obiect, sau imagine sacră. (Unii rabini de după robie interziceau chiar și vizualizarea mentală a lui Dumnezeu) Doi; închinarea trebuie să fie în acord cu revelația de Sine a lui Dumnezeu și să fie sinceră, nu în prefăcătorie, ca fariseii de odinioară.

Așa cum am amintit la început, închinarea înaintea Celui Prea Înalt poate fi făcută în mai multe feluri. Una din modalitățile foarte populare astăzi este închinara prin muzică. Închinarea prin cântare înaintea lui Dumnezeu este una profund Biblică. Întâlnim în Cuvântul Domnului atât îngeri cât și oameni aducând laudă lui Dumnezeu în felul acesta. Citind Scriptura vei descoperi oameni cântând singuri sau în grup, cu câte un instrument sau cu mai multe instrumente. Caracteristica fundamentală a cântărilor în poporul Domnului este că Îl are în centru pe Dumnezeu. Nu avem în Scriptură reprodusă nici o notă muzicală, pentru a ști care este ritmul potrivit. Însă, cugetul luminat de Duhul Sfânt ne spune că ritmul și stilul trebuie să fie în armonie cu spiritul pașnic al Evangheliei. Păstorul Daniel Brânzei vorbind despre muzica în biserică spune: „Muzica este unul din darurile de mare preț pe care ni le-a făcut Dumnezeu. Ea face să ne vibreze întreaga ființă, până în cele mai tainice străfunduri. Muzica este poezia inimii, după cum și poezia este muzica rațiunii. Ea ne înlesnește exprimarea unor stări de excepțională înălțare sufletească, ne pune la dispoziție o cale de comunicare cu Duhul lui Dumnezeu și ne strânge într-o comunitate care mărșăluiește spre cer împreună.”

Așadar, conștienți fiind de maiestatea lui Dumnezeu, să-I aducem închinarea noastră în orice vreme și în orice loc, într-un mod cuviincios. Dacă vom face aceasta, ne vom împlini scopul principal al existenței, acela de a-L glorifica pe Dumnezeu.