În umbra sticlei

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Samanta Buna

"Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul…" (Proverbe 23.29,30)

"Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept." (Proverbe 20.1)

În umbra sticlei

Acţiunea următoare s-a petrecut într-o cârciumă din New Orleans (SUA) cu mulţi ani în urmă. O grupă de tineri cu mulţi bani stătea la tejgheaua cârciumarului, când un nenorocit, zdrenţuros vagabond împinse uşa şi privi la ei rugător. Imediat ei au comandat pentru el o ţuică şi apoi i-au cerut în mod poruncitor să le ţină un discurs. După ce dădu pe gât ţuica, vagabondul privi un moment la ei şi apoi, cu vorbire frumoasă, care arăta de pe ce treaptă socială înaltă căzuse, începu discursul:

„Stimaţi domni, în seara aceasta privesc la voi şi la mine, şi îmi pare rău că în voi văd tabloul bărbăţiei mele pierdute. Această faţă buhăită a fost cândva tot atât de fragedă şi fină ca a voastră. Acest corp ce acum se clatină, păşea odată tot aşa de mândru; eram un bărbat între bărbaţi. Şi eu am avut odată o casă, prieteni şi situaţie. Am avut o soţie de o rară frumuseţe şi eu am murdărit perla nestemată a onoarei şi respectului ei în degradări până am văzut-o pierind. Am avut copii aşa de dulci şi de drăgălaşi ca şi florile primăverii. I-am văzut ofilindu-se şi murind din pricina umblării nenorocite a tatălui lor beţiv.“

Beţivul continuă discursul său:

„Am avut şi eu un cămin, pe al cărui altar ardea o flacără vie şi înaintea căruia îi serveam; dar eu am îndepărtat focul sfânt, şi în locul lui a început să domnească întunericul şi pustietatea. Am avut ambiţii şi aspiraţii care se înălţau atât de sus ca şi steaua dimineţii, dar le-am nimicit, le-am fărâmiţat, şi în cele din urmă le-am înăbuşit cu totul pentru a nu mai fi torturat de strigătul lor. Astăzi sunt un bărbat fără soţie, un tată fără copii, un vagabond fără casă, un om în care a murit orice impuls bun – totul a fost înghiţit de acest fluviu al alcoolului.“

Vagabondul încetă de a mai vorbi. Paharul îi căzu printre degetele tremurânde şi se sparse. Când mica grupă de lângă tejghea îşi ridică ochii de la cioburile paharului, vagabondul era plecat.

Ca el sunt milioane care stau în umbra sticlei şi care ar putea da mărturii asemănătoare. Umbra sticlei este umbra văii morţii. Din întunecimea adâncurilor ei vin veşti de nenorocire şi mizerie de negrăit, desfrâu, vărsări de sânge, boli şi atâtea rele. Unde intră alcoolul în casă, intră şi sărăcia. El este jertfitorul bărbatului şi teroarea femeii. Să ne lăsăm atenţionaţi şi să atenţionăm şi pe alţii!