În trecere prin ţara mea

   De 38 de ani sunt în trecere prin țara mea. Am văzut destul de multe lucruri, care mai de care mai frumoase. Oameni, locuri, fapte, obiceiuri... toate, toate, cu un puternic specific românesc. Ca o felurită binecuvântare, noi avem munte şi mare, avem câmpie şi vale, avem râuri şi păduri, lanuri, holde şi pășuni, zăcăminte şi veşminte. Avem simțul ospitalității, şi al proprietății, şi al curiozității. Toate acestea ne fac atenți şi prietenoși, muncitori şi gospodari, întrebători şi căutători... sperăm că numai în ce este bine.
   Lângă toate acestea, am văzut la poporul meu şi multă suferință. Suferință dată de lipsuri, de războaie, de opresiunea regimurilor, de încercarea de a ieși din prelungita tranziție postdecembristă. Nu de puține ori poporul român plânge. Plânge pe drept !
   La noi este şi munca spirituală de a nu-L pierde pe Dumnezeu din mijlocul nostru. Secularizarea societății românești este tot mai evidentă. Standardele care ni se impun în materie de morală şi religie sunt greu de acceptat pentru noi ca nație ce am învățat să citim cu Psaltirea pe genunchi. Da, e de luptat cu redefinirea adevărurilor biblice, cu invazia păgânismului, cu legiferarea păcatului. Ce luptă grea !
   Te doare să vezi o vulnerabilitate crescută în fibra familiei. Copii abandonați, parteneri înșelați şi părăsiți, tineri mulțumiți cu statut de concubini.... oare unde vom ajunge aşa ? Familii slabe nasc societăți slabe. România are nevoie de familii ca a lui Iosua, ca a lui Avraam, ca a lui Zaharia, familii nestrămutate în crezul şi faptele lor. Putem reuși ca țară prin reuşita familiilor din țară.
   Aşadar, putem cere de la Dumnezeu lucruri mari pentru țară:
   - scapă-ne Doamne, de sărăcie, de hoție şi demagogie;
   - întoarce-ne Doamne fața spre Tine şi spre legile Tale;
   - reaşează-ne Doamne, în interiorul familiei cu fapte şi crez.