În prezența Domnului Hristos

În prezența Domnului Hristos

O femeie este adusă de cărturari și farisei în fața Domnului, cu acuzația clar dovedită de a fi comis preacurvie. Să te vedem acum prietene al păcătoșilor ce mai ai de spus, s-au gândit aceștia.

După legea lor femeia ar fi trebuit să fie ucisă cu pietre. Să-l vedem pe Isus, s-au gândit ei, cum iartă păcatele acestei femei când cerința morții este categorică. Cunoaștem înțelepciunea dumnezeiască a lui Hristos, care nicicum nu a putut fi prins cu vorba: Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine* dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea. ” – Ev. Ioan 8. 7.

Răspunsul Domnului îi pune în încurcătură. Situația pe care au folosit-o doar ca pretext s-a întors împotriva lor iar acești pârâși ai femeii s-au simțit mustrați în cugetul lor, și probabil fără prea mult zgomot au lăsat pietrele și au plecat.

Urmează, foarte interesant, tot cuvântul Domnului: Atunci S-a ridicat în sus; și, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit? ”, „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Și Isus i-a zis: „Nici* Eu nu te osândesc. Du-te, și să* nu mai păcătuiești. ”

Oare de ce femeia nu a cerut iertare Domnului pentru păcatul ei?

Dacă ar fi să extrapolăm această întrebare, de ce nu găsim nici un personaj care stând în prezența lui Hristos să-I adreseze această cerere: Doamne Iisuse, iartă-mă!

Toată atitudinea, cuvintele, privirea și comunicarea nonverbală arată spre acea femeie, spre alții care au stat în prezența Lui și spre fiecare din noi faptul că El, Hristos vrea cu pasiune să ierte. Privirea Lui vorbește dragostea inimii Lui, care vrea ca nici unul să nu piară. Mâinile întinse chiar dacă nu ating, deja aduc mângâiere. Cine a stat în prezența Lui nu a avut nevoie de multe cuvinte. Liniștea era prea solemnă. Doar Domnul o putea întrerupe. Iertarea curgea de la Domnul spre păcătos și cel din urmă știa. Cel ce era în prezența Domnului își înțelegea starea de păcat dar și pasiunea iertării și acceptării din partea Domnului. Petru când a stat în prezența Domnului “ s-a aruncat la genunchii lui Isus și I-a zis: „Doamne, pleacă* de la mine, căci sunt un om păcătos. ”, Ev. Luca 5. 8. Dar vedem că imediat, Petru și ceilalți au mers după El.

Cine este în prezența Lui, de cele mai multe ori nu mai are timp pentru a vorbi multe. Asemenea tatălui din parabola Fiului risipitor, Dumnezeu este cel ce iese în întâmpinare și nu-ți lasă timp de vorbe multe. Vrea să te îmbrățișeze când te întorci.
„Nici* Eu nu te osândesc. Du-te, și să* nu mai păcătuiești. ”, sunt cuvintele Domnului.

Ne este frică de Dumnezeu și de întâlnirea cu El. Dar El acum vrea să te ierte. Fără cuvinte multe, dragostea Lui te așteaptă.

Desigur nu este greșit să ceri iertare, pentru mulți poate fi o încredințare a mărturisirii depline a unui păcat sau a unui trecut păcătos dar ceea ce am vrut să subliniez este că Hristos e gata oricând și te așteaptă, îți cunoaște inima și vrea ca și tu să Îi cunoști inima Lui. Pentru că* Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. ”