În căutarea formei potrivite

  Eram în baie privind reflexia din oglindă şi îmi venea să plâng. Împlineam 30 de ani, tocmai născusem al doilea copil şi eram foarte descurajată în privinţa persoanei mele. Hainele nu îmi mai veneau, eram conştientă de surplusul de kilograme şi am observat ceva mai multe riduri decât înainte. De aici totul merge în jos, mi-am zis sumbru. N-o să-mi fie uşor să arăt bine din nou.

  Visasem că într-o zi voi ajunge să am un program de exerciţii fizice regulate şi consistente şi să devin din nou slabă şi tonifiată. Dar oamenii nu se schimbă foarte des, o ştiam foarte bine. M-am uitat în oglindă în acea zi şi m-am gândit: Dacă e să cred vreodată în puterea schimbării, aceasta trebuie să înceapă cu mine.

  În primul rând, am început să mă rog fierbinte pentru disciplină în propria viaţă, iar Dumnezeu mi-a răspuns. În al doilea rând, am început să merg la sală cu o prietenă. Am descoperit energia caldă care îţi dă satisfacţie după o bună sesiune de mişcare. Am fost inspirată de prietene care au slăbit şi de altele care erau foarte sportive.

  Într-o zi, o prietenă mi-a arătat câteva secrete simple de alergat şi, spre totala mea surpriză, am alergat un kilometru şi jumătate fără dificultate. Acel kilometru mi-a schimbat viaţa. Nu vreau să spun că dintotdeauna am murit de plăcere să alerg – nu-mi plăcea şi trebuia să mă forţez. Dar când veneam acasă de la alergat, eram ca drogată. Nu voiam să mai trăiesc fără alergat. Pe lângă rugăciunile pentru disciplină, am început să mă provoc pe mine însămi să renunţ la dulciuri şi la mâncărurile simple care conţineau carbohidraţi, despre care dintotdeauna am ştiut că îmi afectează glicemia. Îmi venea din ce în ce mai uşor să mă privez de lucruri care nu erau bune pentru mine şi mă determinam pe mine însămi să consum alimente care erau bune.

  La cea de-a 31-a aniversare a zilei de naştere, descoperisem cum era să te forţezi şi să transpiri şi să vrei să o iei de la capăt ziua următoare şi apoi următoarea. Descoperisem o putere la care doar visasem. În mai puţin de un an, nu doar că am pierdut un număr semnificativ de kilograme, dar alergam 12 kilometri fără oprire şi eram capabilă să fac lucruri la care înainte doar visasem. Chiar şi căsnicia mi se îmbunătăţise.

  Încă îmi vin în minte cuvintele unui cântec: „Toată forma pe care El o cere este să simţi nevoia de El” şi ştiam că trebuie să fac din forma spirituală o prioritate. Anul acesta, Dumnezeu mă ajută în această direcţie. Mi-a dat aripi şi nu îmi doresc decât să pot convinge toate femeile că forma fizică la care visează este categoric posibilă.