IMPORTANȚA FAPTELOR BUNE

„Să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3:18)

Cuvântul „iubire” este un substantiv, dar el ne trimite și la verbul „a iubi” (un cuvânt care arată acțiunea). Dragostea nu este demonstrată doar prin ceea ce spui, ci și prin ceea ce faci. Într-o așezare evreiască din vechea Rusie, trăia un rabin despre care se spunea că (în fiecare vineri dimineața) nu era de văzut/găsit, timp de câteva ore. Adepții săi susțineau că, în acel răstimp, el se ducea în cer și vorbea cu Dumnezeu. Un străin s-a mutat în orășel și – fiind sceptic când a auzit lucrul acesta – s-a hotărât să verifice cum stau lucrurile; s-a ascuns și l-a urmărit… Rabinul s-a trezit dimineața, și-a spus rugăciunile, apoi s-a îmbrăcat în haine de țăran. A luat un topor și a plecat în pădure să taie lemne de foc, pe care le-a dus mai apoi la o colibă de la marginea satului, unde locuiau o bătrână și fiul ei bolnav. Le-a lăsat destul lemn pentru o săptămână, apoi s-a strecurat înapoi în casă. După ce a observat comportamentul rabinului, noul venit i-a devenit ucenic. Iar atunci când îi auzea pe săteni spunând: „E vineri dimineața, rabinul nostru urcă la ceruri…”, el adăuga liniștit: „Dacă nu chiar mai sus!” Frumos exemplu, nu-i așa? Dar și tu poți fi unul! Nu, nu-ți câștigi mântuirea făcând fapte bune, dar dacă ești cu adevărat mântuit, acțiunile și atitudinile tale vor dovedi că ești cu adevărat un beneficiar al mântuirii. Apostolul Pavel i-a scris aceste două versete lui Tit: „dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune în toate privinţele” (Tit 2:7); și „vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune” (Tit 3:8). Acesta este și Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!