Imobilizată

  În calitate de însoţitoare a soţului meu, care a suferit o traumă cerebrală pe când avea 50 de ani, am fost oarecum pregătită pentru recenta lui demenţă senilă, care se manifestă acum, când are 60 de ani. În orice caz, eu îi spun „demenţă pe steroizi”.

  Pierderea memoriei de scurtă durată este pentru el un stil de viaţă, dar observ că există şi alte deprinderi pe care oamenii cu demenţă le pot pierde. De exemplu, într-o zi, Dean pur şi simplu n-a putut desface ambalajul unei pâini. Nu vedea clama de care trebuie să suceşti ca să desfaci ambalajul. A trebuit să mă roage pe mine să o desfac. Şi vorbim despre bărbatul care repara tot ce se strica. Nu exista nimic pe care bărbatul meu îndemânatic să nu îl repare când era prin preajmă.

  Dar recent, urcându-ne amândoi în maşină, venind de la cumpărături, am gustat şi eu puţin din cum trebuie să se simtă el cu incapacitatea lui. Cu ceva vreme în urmă, dădusem jos paravânturile de la geam, iar acum, grăbindu-mă să intru în maşină din cauza frigului cumplit de afară, mi-am agăţat părul în sistemul de prindere de pe geam a paravântului. Eram complet imobilizată în maşină, într-o poziţie incomodă, incapabilă să îmi eliberez capul fără să îmi smulg părul. Dean, încercând să mă ajute, a zis ceva de foarfece, dar bineînţeles că nu îmi trecea prin cap să îmi retez şi puţinul păr de bunică pe care îl mai aveam, mai ales că ar fi însemnat să îmi mai rămână un centimetru de păr în vârful capului. Din fericire, am avut încă dotarea intelectuală necesară să mă gândesc să îmi desfac cocul din vârful capului. Fiindcă am desfăcut agrafele, am putut trece părul, şuviţă cu şuviţă, de-a lungul sistemului de prindere.

  Totuşi următorul gând a fost la sistemul video din parcare, plus la trecătorii curioşi, care posibil să fi văzut această scenă comică. Umilită şi jenată de-a binelea, m-am bucurat că următoarea noastră oprire a fost acasă. Avusesem suficientă notorietate pentru o zi.

  Sunt multe lucruri în viaţă de care putem rămâne agăţaţi. Uneori, când ai grijă de cineva, ai impresia că eşti prins într-o capcană. Şi nu există decât o singură modalitate de a ne elibera. Să îi cerem lui Dumnezeu libertate şi, îndrumându-ne în direcţia cea bună, El ne va permite să ieşim, pas cu pas, din dificultăţile în care suntem, spre libertate totală!