Imitare sau părtășie?

   Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit. (Efeseni 5:1.2)

   Cu multă vreme în urmă, Thomas a Kempis a scris faimoasa lucrare Imitatio Christi (Urmarea lui Hristos), care a fost tradusă ulterior în peste șaiseci de limbi. Cartea se bazează în mare măsură pe presupoziția că, dacă privim îndelung și atent la viața Domnului Isus și dacă ne străduim să o imităm, chiar vom reuși să facem acest lucru. Dar este oare viața creștină atît de simplă? Este oare suficient să urmăm un exemplu de neprihănire ca să fim neprihăniți? În alte domenii, precum cel al abilităților și talentelor, exemplu nu este suficient.

   Să presupunem că ni se pun la dispoziție pînze, vopsele și pensule și că suntem invitați să reproducem o pictură a lui Rafel sau Rembrandt. De cîte ore vom avea nevoie pentru a le studia tablourile și a le copia? Oricîte eforturi am depune, ne va fi imposibil. Sau să presupunem că suntem solicitați să-l imităm pe un violonist renumit. Cîte zile, luni și ani va trebui să exersăm? Oricît ne vom strădui, nu vom reuși! Artiștii aceștia poartă în ei un talent artistic de la Dumnezeu. Talentul acesta face parte din viața lor, iar cei mai mulți noi nu îl avem.

   Atunci oare este posibil să imităm viața Domnului Hristos pur și simplu privind la El, examinînd fiecare mișcare pe care o face și fiecare cuvînt pe care îl rostește? Poți încerca, dacă vrei. Dar imitația aceasta va fi artificială, va fi o mimare. Vei avea nevoie de o autodisciplină continuă și de o concentrare neîntreruptă a atenției. Nu te vei putea relaxa nicio secundă. În realitate, ceea ce e necesar pentru a aduce o viață asemenea lui Hristos este schimbarea naturii noastre lăuntrice, este nașterea din nou. Vom putea trăi ca El numai în măsura în care devenim părtași la natura Sa. Hristos trebuie să ne schimbe ca să putem duce o altfel de viață.

   Tentativele noastre de a-i imita pe marii artiști ne arată cît de departe suntem de ei. Tot la fel, imitarea așază o distanță între noi și Hristos atunci cînd încercăm, prin propriile eforturi, să trăim la fel ca El. De aceea, soluția este primirea vieții noi de la Dumnezeu, și nu conformarea exterioară sau efortul atent de a respecta regulile. Nici părinții nu se mulțumesc cu o ascultare de fațadă din partea copiilor lor, ci își doresc dragostea și consimțămîntul lor. La fel este și în experiența creștină. Noi participăm la viața lui Hristos. Suntem una cu El. Lucrarea este a lui Dumnezeu.