text Devotionale

ÎL IUBEȘTI PE DOMNUL?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu…?” (Ioan 21:15)

Pastorul Reimar Schultze, supraviețuitor al Holocaustului, spunea: „Cu cât suntem mai conștiincioși, cu atât mai mult ne ducem la culcare cu sentimentul că am ratat din nou evazivul 100%. Mulți sfinți prețioși cad în această capcană, pierzând bucuria Domnului și pacea care întrece orice pricepere. Cu toții cunoaștem mărturiile câtorva dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu. Mulți dintre ei, au ajuns – ca noi – în mocirla autoînvinovățirii!” Moise s-a simțit total nevrednic și incapabil să elibereze Israelul din Egipt. Tu, cum te simți? De câte ori te-a chemat Dumnezeu să faci ceva și n-ai spus și tu la fel: „Cine sunt eu, ca să mă duc…?” (Exodul 3:11) Crezi că știi mai multe decât Cel care te-a chemat? David ne spune de-a lungul psalmilor că Dumnezeu este atotputernic și omniprezent; că El nu-Și ia niciodată ochii de la noi. Apoi tot David vine și spune: „Sunt vierme, nu om…” (Psalmul 22:6) și „Sunt uitat de inimi ca un mort” (Psalmul 31:12)… Ilie era atât de deprimat încât a strigat: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul…” (1 Împărați 19:4) Iov a blestemat ziua în care s-a născut, dar Biblia îl numește un om „fără prihană şi curat la suflet”, care Îl respecta pe Dumnezeu (Iov 1:1)… Fiecare avem asemenea stări sufletești, pe culme sau în vale, nu-i așa?! Pastorul Schultze continuă: „Măsurarea valorii noastre în fața lui Dumnezeu în funcție de performanțele noastre va continua să ne amenințe până la sfârșitul veacurilor. Refuz categoric să mă culc trecând totul printr-o grilă de verificare a modului în care m-am descurcat. Prefer să-mi pun întrebarea pe care Isus i-a pus-o lui Petru: „Îl iubesc pe Domnul cu toată inima, sufletul, mintea și puterea mea?” Acesta este singurul test pe care vreau să mi-l dau la sfârșitul zilei. Este cel care contează cel mai mult!” Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: „Mă iubești tu… pe Mine?!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>