text Devotionale

IERTAREA AUTENTICĂ - 5

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi
"Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu..." Geneza, 45:8
îi vei surprinde! Fraţii lui losif i-au ascultat uimiţi cuvintele: "Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu..." "Vorbea serios?" "Chiar Dumnezeu a'făcut acest lucru?" Astfel iertarea trece la un nivel superior, lată ce face Dumnezeu - datorită lui, îi lăsăm pe ceilalţi fără grai. Cunoscân-du-ne pe deplin trecutul păcătos şi_zbuciumul prezent, ne acoperă cu harul Său, aşteptând să facem la fel cu cei care ne greşesc, îţi poţi face un prieten pe viaţă dintr-o persoană pe care o laşi fără grai. Citind genealogia lui Isus,'din 'Matei,, capitolul l, te-ai putea gândi că adulterul dintre David şi Batşeba a fost tot timpul parte a strategiei divine. Bineînţeles că nu a fost aşa, iar David a plătit scump acel păcat. Cu toate acestea, Matei consemnează aceste fapte ca şi cum ar fi tre¬buit să se întâmple astfel, Pentru cel care iartă d'n inimă, nu este loc de auto îndreptăţire. Suntem capabili să iertăm pentru că: a) ne amintim lucrurile care ne-au fost iertate; b) suntem conştienţi de ce suntem în stare; c) în tabloul general, vedem mâna lui Dumnezeu acţionând; d) odată tre¬cuţi prin acest proces, suntem mai înţelepţi, mai puternici şi mai asemănători lui Cristos. Deci losif n-a fost îngâmfat sau condescendent; şi nici nu s-a gândit: "Voi fi admirat pentru marea mea îndurare." Nu, în timpul anilor petrecuţi în închisoare, Dumnezeu i-a atins inima şi i-a transformat atitudinea. Aşa că, zicând: "Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine..." (Geneza, 50:20), losif a rostit'adevărul. Aceasta este adevărata iertare!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>