Hristos în noi (2)

Hristos în noi (2)

Omul din Eden era întreg, duh, suflet și trup. Firea lui, adică „natura” lui era dumnezeiască, duhovnicească, cerească, datorită Duhului lui Dumnezeu, care era în duhul lui și care avea un suflet și locuia într-un trup de carne, pe pământ. Când păcatul a luat ființă în om, duhul lui s-a separat de Duhul lui Dumnezeu, rămânând fără viață duhovnicească, activă în el. Omul a ajuns o ființă separată de Creatorul lui, doar suflet și trup fizic. Dumnezeu nu mai putea relaționa cu omul, fiindcă Duhul Lui nu mai era în om. El vorbește omului în „duhul” lui, adică Duh la duh. Lucrurile în viața omului au luat-o razna. Omul era condus acum de sufletescul din el, iar trupul i se alinia. Sufletul fiind mintea, sentimentele și voința. Prin faptul că Dumnezeu a izgonit omul din grădina Eden urgent, însemna că altfel omul ar fi încercat din nou să intre în prezența Creatorului în grădină, prin mintea și înțelepciunea lui separată de Creatorul său, iar Dumnezeu a zis, stop. El avea Soluția reabilitării omului, în mintea Lui, era Fiul Său și Crucea Lui, unde vedea „omul” născut din nou în Hristos... . un om nou, un fiu al Său, o făptură nouă, născut și nu făcut, născut cu ADN-ul Lui, ADN-ul Tatălui.

Genesa 3:22-24. „Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să-și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic! “. Astfel, Domnul Dumnezeu l-a trimis pe om afară din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat. După ce l-a alungat pe om, a pus în partea de est a grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie arzătoare care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.” Amin!

Cum ar fi căutat Adam să intre înapoi în grădină? Prin faptele lui, prin bunătatea lui, cu care să-L îmbuneze pe Creatorul, că ce minunat este și știe el... Dar Dumnezeu a zis, stop, interzis înapoi în grădină, adică în prezența lui Dumnezeu, nu s-a intrat, nu se intră și nu se va intra niciodată prin „binele” omului, nu, nu... ! Nici grădina Eden, nu a câștigat-o omul, ci Creatorul l-a așezat în ea. Acum, deși la fel ca atunci omul caută cu aceeași monedă, „bunătatea și faptele lui bune”, să intre în favoarea Tatălui, este cu neputință acest lucru. Natura adamică trebuie omorâtă la cruce, împreună cu Hristos și „natura” lui Hristos să o îmbrace omul, o natură nouă, din El, rezultând „o făptură” nouă în Hristos. Înțelepciunea firească a omului nu poate gândi „Adevărul” lui Dumnezeu adevărat. Omul zice: „Suntem toți creația lui Dumnezeu”, și așa-i, dar, atenție, Duhul lui Dumnezeu nu mai este în omul căzut în Eden și de atunci și până astăzi toți oameni se nasc pe pământ fizic, doar suflet și trup, sufletești, pământești. Omul s-a separat, s-a despărțit de Duhul lui Dumnezeu în Eden, care-l făcuse duhovnicesc, ceresc și cu o relație bună, plăcută și desăvârșită cu Creatorul lui, pe care fiecare om firesc o caută, dar o caută greșit, o caută prin „binele și faptele lui bune”, iar asta nu există pentru Dumnezeu. Ceea ce are Dumnezeu în omul sufletesc, este o frumoasă investiție a Lui, în tot ce omul este acum după separarea de Duhul Lui prin păcat. În om a rămas tot, tot și acest tot este tot Dumnezeu în om din creație, dar asta nu este în puterea salvării lui din moartea adamică, ci doar atât cât omul poate să audă Cuvântul Evangheliei, să-L creadă și să-L primească prin Har și prin Credință. Aici Dumnezeu a hotărât standardul unde omul este „născut din nou”, din Apă și Duh, rezultând „omul” nou în Hristos, rezultând ”Hristos în noi” nădejdea slavei, omul cu „natura” lui Hristos și nu natura adamică, adică sufletescul omului. Moștenirea vieții veșnice nu o are sufletul fără duh, ci atunci cînd duhul omului înviază cu Hristos și sufletul și trupul se transformă, prin înnoirea minții, după ce sufletul a fost înfiat și el, în moștenirea Duhului, din duhul născut din nou. Astfel și trupul are făgăduințele schimbării, într-un trup de slavă, datorită sfințeniei și neprihănirii lui Hristos în noi. Amin! (Va urma)