text Devotionale

HRISTOS ADUCE PROGRES TUTUROR

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde.” (Proverbele 14:34)

Ateul Madalyn Murray O’Hair a spus odată: „Nimic bun nu a ieșit vreodată din creștinism. Și dacă acest creștinism nu a făcut de fapt niciun bine și nu a produs binele, noi trebuie să-l respingem.” Hristos a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:16). Fiecare cuvânt predicat despre Hristos a transformat vieți, și un bine extraordinar a fost făcut pentru societate. Să luăm de exemplu știința. Așa cum sublinia un expert, știința nu ar fi putut porni din nicio altă sursă. Nu se poate să își fi avut originea în cultura musulmană, pentru că datorită credinței sale în fatalism, ea ar fi împiedicat absolut orice progres sțiințific. Și nici din sânul budismului sau a hinduismului din Asia nu a pornit, din cauza convingerii lor că lumea fizică nu este reală, că nimic nu există decât Dumnezeu, și că toate celelalte sunt simple închipuiri. Numai prin creștinism a luat ființă știința! Să ne gândim la cei care au intrat în mahalale pentru a-i salva pe cei abandonați, cum ar fi Armata Salvării, City Mission sau YMCA. Creștinii s-au dăruit unor oameni ca aceștia. Astăzi, odată cu excluderea Scripturii dintr-o bună parte a culturii noastre, vedem cum se instalează decăderea și corupția. Care este răspunsul? Domnul Isus a spus: „Voi sunteţi sarea pământului” (Matei 5:13). Așa că ia-ți solnița și începe să împrăștii adevărul Cuvântului lui Dumnezeu care schimbă vieți! Domnul Isus a zis: „Voi sunteţi lumina lumii” (v. 14). Nu există întuneric suficient de profund în această lume pentru a putea stinge lumina unei lumânări. Așa că, lasă-ți lumina să strălucească!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE!
„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi... Citeste mai mult >>
Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)Grigore din Nysa spunea: „... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (57)
Slava Domnului (57) Luca 4:29-30. „Și s-au sculat și l-au scos afară din cetate și l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos. 30. Dar El, tr... Citeste mai mult >>
FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE!
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9) Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă... Citeste mai mult >>
TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ!
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți l... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2)
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10) Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbeasc... Citeste mai mult >>
Vremea
Trăim într-o vreme în care aurul este dat la o parte, iar în locul lui este folosită zgura. Dumnezeu Se folosește de oameni călăuziți de Duhul Său. În vechime, în fruntea poporului era pus un profet;... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)
„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21) Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o... Citeste mai mult >>
SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR
„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8) Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lum... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (56)
Slava Domnului (56) Slava Domnului a fost, mai înainte de vecii, în Hristos: „Efeseni 1:4-6. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, du... Citeste mai mult >>