text Devotionale

Harul şi Darul pentru 2016

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Romani 5:17b. "cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos."

   Ceea ce doresc pentru fiecare dintre noi în anul 2016 este: să domnim în viaţa noastră în fiecare zi, peste toate circumstanţele (păcat, boală, stres, îngrijorare, frică, durere şi peste toate emoţiile noastre). Când domneşti peste ele, nu mai domnesc ele, peste tine. Pentru mulţi dintre noi acest lucru pare de neatins, pentru că nu am fost învăţaţi să căutăm o viaţă de biruinţă şi cum putem să o avem şi să ne bucurăm de ea. Am căutat această biruinţă, domnie în viaţă prin forţele noastre şi a fost de neatins, am reuşit una şi am pierdut alta. Din pricina falimentului de a domni în viaţă, în loc să ne apropiem de Domnul ca să-I cunoaştem voia cea bună, am spus că nu este pe pământ o viaţă de biruinţă, şi asta este voia Lui să ducem toate pe spatele noastre, şi asta ne va ajuta să fim mai buni ca să putem fi mântuiţi. Cea mai mare minciună a celui rău, cu care a reuşit să câştige teren în viaţa copiilor lui Dumnezeu!

   Marea Lui lucrare de la cruce, am complicat-o noi până acolo că am făcut doctrinele noastre bazate pe ceea ce trebuie să facem şi să nu facem. Umblăm prin vedere şi suntem departe de umblarea prin credinţă. Umblând prin vedere nu mai putem primi în toată plinătatea, darul şi harul neprihănirii ca să ajungem la a domni în viaţă. Toată această biruinţă de a domni în viaţă o avem lângă noi, trebuie doar să o credem şi să o primim. Prin Domnul Isus la cruce, Tatăl ne-a adus în toată plinătatea, darul şi harul neprihănirii. 

   Mulţumim Tatăl nostru pentru harul şi darul neprihănirii care a venit prin Domnul Isus Hristos în toată plinătatea, pentru ca noi, toţi copii Tăi de pe pământ să domnim în viaţă. Doamne, ştim că anul 2016 va fi anul plinătăţi lui Hristos peste fiecare din noi care va dori să-L primească. Anul 2016 va fi anul în care multe minţi confuze vor fi limpezite, multe inimi care nu au avut plinătatea Ta o vor primi şi mulţi din cei care nu Te-au cunoscut pe deplin, Te vor cunoaşte; mulţi din cei care nu au avut un cuvânt despre cine eşti Tu, anul acesta vor exploda în cântări şi laude pentru cine eşti Tu şi ce ai făcut pentru cei ce Te primesc. Anul 2016 va fi anul în care gloria Ta şi slava Ta se vor ridica peste România mai mult ca oricând la tronul domniei Tale, Tată, Isuse şi Duhule Sfânt.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>