text Devotionale

Harul care era

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Muresan

Harul care era.

Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Ioan 1:17.
Deoparte era Legea care iţi zicea că dacă faci ce zice ea vei trăi, pe de altă parte era neputinţa omului de a împlini Legea, dar şi păcatul care se folosea de Lege ca să dea moartea. În acest context în care Legea stătea ca un zid între om şi Dumnezeu, Isus a venit şi a dat acest zid la o parte (Ef 2:14,15; Col 2:14), împăcând pe om cu Dumnezeu, punându-se chiar El Însuşi pentru om urzitorul unei mântuiri veşnice.(Ev5:8). Harul pus alăturea de Lege, Învinge, este mai tare.

Căci cunoaşteti harul Domnului nostru Isus Hristos, El măcar că era bogat S-a facut sărac pentru voi, pentru ca, prin săracia Lui, voi să vă îmbogăţiti (2Cor 8:9). Harul care era din veşnicie, în mijlocul bogăţiei, în mijlocul slavei şi al puterii, a trebuit să coboare între oameni, prin însuşi Isus Hristos, dar nu înconjurat de slavă, ci înconjurat de multă săracie, lipsuri, durere şi suferintă, pentru ca prin săracia lui Isus, sub norul de har noi să ne îmbogăţim în toate privinţele aşa încât să nu ducem lipsă de nici un dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos (1Cor 1:6.)

Harul care era este harul care încă din vechime a fost între oameni,şi care s-a văzut pe vremea lui Noe, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu  era în aşteptare (1Pet 3:20). Atâta vreme cât îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, putem vorbi de o vreme de har, vreme în care Noe a fost un propovăduitor al neprihăniri, într-un climat în care orice faptură işi stricase calea. În aceea vreme de har, Noe a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu, ba încă a căpătat o uşă de salvare la care a trebuit să lucreze, un chivot prin care el şi casa lui au fost salvaţi.

El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre , ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuirtorului nostru Isus Hristos, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie. 2Tim 1:9,10.

Petru  merge până acolo, ancorând harul în toate timpurile ca fiind  o  ţintă a căutărilor şi cercetărilor stăruitoare ale prorocilor. Iar dacă  prorocii se adânceau în ceva pe vremea lor, aceasta era vremea şi imprejurările în care Hristos avea să pătimească şi apoi să fie urmat de slavă.

Va urma

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>