Gura lumii (1)

  „Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul." (Psalmii 73:8.9)

   Un tată şi fiul său se duceau la târg cu un asin să-l vândă. Tatăl şi fiul mergeau pe jos pe lângă animal.

  - Ce oameni proşti! ziseră unii trecători, îşi rup încălţămintea ca să cruţe măgarul.

   Atunci tatăl încalecă pe asin.

  - Ce tată fără pic de inimă! grăiră alţi trecători. Uite că n-are milă de copilul lui; îl lasă să bată drumul pe jos.

   Tatăl descăleca şi îl aşeză pe copil pe spinarea asinului.

  - Poftim! ziseră nu peste mult timp alţi trecători. Ăsta-i copil cu creştere? Bătrânul lui tată merge pe jos, iar el călare.

   „Ce-i de făcut cu oamenii aceştia?" îşi zise în sine tatăl... şi încalecă şi el pe asin alături de copil în speranţa că va astupa gura lumii. Dar ce gândiţi? Abia făcură câţiva paşi, şi oamenii începură:

  - Uite ce tirani! Două matahale de oameni sănătoşi călătoresc pe spinarea asinului.

  - Ascultă fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu mai ieşim la cale. Să încercăm altceva.