Gata să ceri din nou?

  Care mamă, indiferent de cultură, nu şi-ar învăţa copilul să mulţumească atunci când primeşte ceva? Mamele din populaţia shona, din Zimbabwe, îşi învaţă bebeluşii să bată de două ori din palme înainte să primească ceva, gest care simbolizează recunoştinţa. Mulţi părinţi îşi învaţă probabil copiii să spună „mulţumesc”. Adulţii creştini totuşi nu practică acelaşi obicei când vine vorba de rugăciuni ascultate. Eu una eram întotdeauna nerăbdătoare să cer în continuare lucruri fără să exprim mulţumire şi apreciere pentru ceea ce Dumnezeu mi-a oferit deja sau a făcut deja pentru mine. Într-o dimineaţă, una dintre pacientele mele mi-a povestit despre un obicei pe care îl are şi mi-a schimbat perspectiva cu privire la recunoştinţă.

  Am crezut că va fi o zi obişnuită când mi-am început ziua de muncă. Pentru că lucram doar cu jumătate de normă, nu primeam niciun credit, dar bucuria de a avea grijă de pacienţi imobilizaţi la pat era de nepreţuit. Cititoarele care sunt asistente vor fi de acord că activitatea cu persoanele bolnave poate fi deprimantă şi copleşitoare. Totuşi împlinirea pe care o simţi când observi cum răspund la atingerea ta atentă şi la cuvintele tale de încurajare, când îi tratezi, produce o schimbare în tine însăţi. Faptul de a-i vedea plecând acasă vindecaţi îţi înseninează ziua. Încerc să îmi imaginez câţi dintre cei care veneau la Isus şi la ucenici pentru vindecare îşi exprimau recunoştinţa pentru că viaţa le fusese schimbată. Nu toată lumea este mulţumitoare. Gândeşte-te numai la cei zece leproşi care au fost vindecaţi după ce au strigat: „Isuse, învăţătorule, ai milă de noi!” (Luca 17:13). Doar unul dintre ei I-a adus laude şi mulţumiri lui Isus. Bucuroşi de reuşită, ceilalţi nouă şi-au văzut de viaţa lor (Luca 17:15-19).

  Cum spuneam, într-o zi, trebuia să externez o doamnă pe care o îngrijisem cu câteva zile înainte. O chema Mary. La un moment dat, am întrebat-o cum de se făcuse bine atât de repede, după ce trei săptămâni fusese supusă la proceduri neplăcute de diagnosticare. Ea îşi punea însănătoşirea pe seama rugăciunii nepotului ei de trei ani: „Doamne Isuse, Te rog, fă-o pe Nana sănătoasă şi să vină acasă.” Evident, Mary credea că Dumnezeu a răspuns acelei rugăciuni. Întrebând-o ce are de gând să facă după ce ajunge acasă, mi-a spus că prioritatea ei este să ţină post şi să se roage, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru răspunsul primit la rugăciune.

  Eşti gata să ceri un alt lucru în rugăciune? Mai întâi, mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru tine până acum.