text Devotionale

Gata să ceri din nou?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ruth Nyachuru-Muze

  Care mamă, indiferent de cultură, nu şi-ar învăţa copilul să mulţumească atunci când primeşte ceva? Mamele din populaţia shona, din Zimbabwe, îşi învaţă bebeluşii să bată de două ori din palme înainte să primească ceva, gest care simbolizează recunoştinţa. Mulţi părinţi îşi învaţă probabil copiii să spună „mulţumesc”. Adulţii creştini totuşi nu practică acelaşi obicei când vine vorba de rugăciuni ascultate. Eu una eram întotdeauna nerăbdătoare să cer în continuare lucruri fără să exprim mulţumire şi apreciere pentru ceea ce Dumnezeu mi-a oferit deja sau a făcut deja pentru mine. Într-o dimineaţă, una dintre pacientele mele mi-a povestit despre un obicei pe care îl are şi mi-a schimbat perspectiva cu privire la recunoştinţă.

  Am crezut că va fi o zi obişnuită când mi-am început ziua de muncă. Pentru că lucram doar cu jumătate de normă, nu primeam niciun credit, dar bucuria de a avea grijă de pacienţi imobilizaţi la pat era de nepreţuit. Cititoarele care sunt asistente vor fi de acord că activitatea cu persoanele bolnave poate fi deprimantă şi copleşitoare. Totuşi împlinirea pe care o simţi când observi cum răspund la atingerea ta atentă şi la cuvintele tale de încurajare, când îi tratezi, produce o schimbare în tine însăţi. Faptul de a-i vedea plecând acasă vindecaţi îţi înseninează ziua. Încerc să îmi imaginez câţi dintre cei care veneau la Isus şi la ucenici pentru vindecare îşi exprimau recunoştinţa pentru că viaţa le fusese schimbată. Nu toată lumea este mulţumitoare. Gândeşte-te numai la cei zece leproşi care au fost vindecaţi după ce au strigat: „Isuse, învăţătorule, ai milă de noi!” (Luca 17:13). Doar unul dintre ei I-a adus laude şi mulţumiri lui Isus. Bucuroşi de reuşită, ceilalţi nouă şi-au văzut de viaţa lor (Luca 17:15-19).

  Cum spuneam, într-o zi, trebuia să externez o doamnă pe care o îngrijisem cu câteva zile înainte. O chema Mary. La un moment dat, am întrebat-o cum de se făcuse bine atât de repede, după ce trei săptămâni fusese supusă la proceduri neplăcute de diagnosticare. Ea îşi punea însănătoşirea pe seama rugăciunii nepotului ei de trei ani: „Doamne Isuse, Te rog, fă-o pe Nana sănătoasă şi să vină acasă.” Evident, Mary credea că Dumnezeu a răspuns acelei rugăciuni. Întrebând-o ce are de gând să facă după ce ajunge acasă, mi-a spus că prioritatea ei este să ţină post şi să se roage, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru răspunsul primit la rugăciune.

  Eşti gata să ceri un alt lucru în rugăciune? Mai întâi, mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru tine până acum.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>