...gândul acesta

„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus” (Epistola lui Pavel către filipeni, cap.2, vers. 5)

                Cred că vă sunt cunoscute cuvintele, des folosite de medici „să nu mai bei”, să nu mai fumezi, „să nu mai...”, ori dimpotrivă, „trebuie să faci” și știe el bine cam ce trebuie să faci. Toate cerințele de felul ăsta, fără îndoială că au o țintă clară și sănătoasă, dar pentru mulți oameni sunt lipsite de „putere”. E cam degeaba să ți se ceară să te lași de unele obiceiuri, fără să ți se dea și mijloacele prin care poți îndeplini această cerință. Uneori, lângă aceste mini-porunci medicale se așează la vedere și consecințele, iar atunci sunt respectate mai serios: „să nu mai bei, că mori”, „să nu mai fumezi, că faci cancer...” și alte vorbe folosite înspre binele omului. Doar că perioada aceasta a educației, de tip pedeapsă-recompensă, folosită cu „rezultat”, funcționează la copii, într-o perioadă în care deprinderile sunt necesare pentru o viață „normală”, iar posibilitatea înțelegerii prin explicare logică lipsește. Să fie oamenii „mari” lipsiți de o asemenea capacitate de înțelegere? Să fie nevoie de pedepse și de recompense pentru a face lucrurile bine? Revenind pe terenul credinței, nu cred în metoda, pe nedrept atribuită lui Dumnezeu, de a speria sau a bincuvânta oamenii, cu scopul de a-i face să aleagă Cerul. Care să fie explicția versetului de mai sus? Pavel, la prima vedere, se comportă ca și medicul care dă sfaturi, presupunând că omul are capacitatea de a le urma: „Să aveți în voi gândul acesta...”. Nimic mai simplu în a face alegeri bune și a trăi o viață binecuvântată, dacă ai în tine gândul acela... Dar cum să încapă în mintea omului acel gând? E mult prea „înalt” pentru mintea mea „joasă”. Neînțelegerea vieții creștine are la bază o alăturare neinspirată: porunca venind de la Dumnezeu alături de imaginea omului construită pe știința omenească. Pentru ca lucrurile să aibă  un sens, trebuie să aplicăm cererea lui Dumnezeu la un om a cărui imagine e construită din ceea ce văd ochii lui Dumnezeu. Este într-adevăr o absurditate să ceri unui om să iubească, când printr-o simplă auto-analiză el vede clar că e un mare egoist, capabil doar de o greșită iubire de sine. E la fel de greu în cazul acesta ca omul să creadă că simțurile și experiența îl înșeală, că percepția lucrurilor văzute, pipăite, auzite de atâta vreme e una greșită. Porunca lui Dumnezeu are mereu alături asigurarea lui Dumnezeu că există capacitate. Privind lucrurile în felul acesta, înțelegi ce îți spune Dumnezeu prin versetul din Epistola către Filipeni? Prin întoarcerea la Dumnezeu și prin încredere în Cuvântul Său ai primit darul și harul unui adevărat fiu de Dumnezeu: chemarea, deci posibilitatea de a gândi și a vedea lucrurile așa cum le-a gândit și le-a văzut Isus.  Ce înseamnă asta pentru tine?