text Devotionale

Fragment din cartea ”Trezește-mă când moartea-i la fereastră”

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vladimir Pustan

Necredința adoarme și amorțește lumea asta în somnul cotidianului, a unei existențe plină de plictis în care nu mai are loc minunea…

”Hai Petru, vino la Mine!” Și s-a dus fără să se gândească pentru că gândul e opusul credinței, nu necredința. Necredința e doar rezultatul.

Era măreț Petru pe valuri. Era doar el și Hristos în mijlocul valurilor. Nici un pământean nu mai trăise asta. Era mândru și avea de ce.

Apoi și-au făcut loc sub tâmpla-i udă, întrebările.

”Normal marea nu-i făcută să umbli pe ea ci să-ți dea pești. E imposibil să umbli pe mare. Aici apa e adâncă și o să mă scufund rapid. Valurile sunt mari. Oare de ce n-am stat în barcă cu ceilalți? Eu nu-s Hristos, sunt doar un simplu om.”

Privindu-și picioarele și scăpându-L din ochi pe Mântuitor a început să se scufunde…

Pentru că dacă nu vrei ca lucrurile să se întâmple, nu se vor întâmpla.

A fost numit ”necredincios” de către Hristos sau om cu capul pe umeri. Și dacă el a fost numit așa, el care făcuse câțiva pași pe apă, cum trebuiau numiți cei ce rămăseseră în confortul bărcii?

A învățat atunci că a-ți lua privirile de la Hristos, și măcar pentru o clipă, înseamnă anonimitate și fapt divers. De aceea i-a spus mai târziu ologului de la Poarta Frumoasă să se uite în ochii lui. Avea de acum acea sclipire care te face să miști lucrurile care sunt făcute să nu se miște.

A învățat că Dumnezeu e dincolo de matematica omenească iar cel ce-a făcut legile le poate abroga măcar pentru o clipă. Iar universul nu se supără pentru aceasta.

Avraam a înțeles că Dumnezeu poate din cenușă să i-l dea înapoi pe Isaac, Ilie a știut că apa poate să ardă, Elisei a crezut că fiul sunamitei poate să fie readus la viață…

Mă ardea pe obraji, ca un crivăț siberian întrebarea medicului bătrân și șchiop: ”Crezi în Dumnezeu?” ”Da”, i-am răspuns imediat. ”Dumnezeu poate să facă o minune”, mi-a spus, și-a plecat târându-și piciorul după el.

Vorbea așa pentru că văzuse asta de multe ori. Desigur credința nu se vede dar se vede rezultatul ei, învierea.

Când totul prinde viață și contur…

Și pentru asta e nevoie doar de un sărut al credinței…

De un pas, chiar împiedicat, făcut pe puntea așezată peste lume…

 

 

 

                                                                                                  Vladimir Pustan

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>