Fragilitatea vietii umane

Pe cand aveam douazeci de ani imi facusem un obicei cam ciudat si anume luam cate o carte de la biblioteca, apoi mergeam la mormantul tatalui meu, unde era un cires mare iar la umbra sa aveam o banca. In acel loc am citit cativa autori interesanti. Ceea ce imi placea in acel loc era faptul ca aveam liniste. Insa intr-o dimineata, ceva m-a tulburat. Veneam ca de obicei la locul meu de lectura pe o carare ce serpuia printre morminte, cand atentia mi-a fost atrasa de o groapa facuta recent. Probabil ca cineva urma sa fie ingropat in acea zi. M-am apropiat de marginea gropii si am privit in interiorul gropii gandindu-ma: ,,Cum, asta e tot? Aici se termina toata alergarea si framantarea pe care omul o are cat traieste. Deci, trupul neinsufletit al omului este pus in groapa apoi se pune pamant si gata. Insa unde sunt visele sale, aspiratiile sale?" Ceva in mine se revolta, simteam flacara vietii arzand cu putere in mine la cei douazeci de ani ai mei. Iubeam viata, doream sa traiesc; am inteles de ce Tolstoi fusese asa de ingrozit de moarte...

Am privit apoi acel cer senin de vara plin de acea culoare albastra pe care nu te mai saturi sa o privesti, simteam razele de soare incalzindu-mi corpul, vedeam de asemenea soarele plin de maiestate stralucind pe cer in acea dimineata. Iar la orizont in departare se vedea orasul, freamatul si lupta unei noi zile; oamenii misunau precum furnicile avantandu-se in necunoscutul unei noi zile. Mi-am pus trei intrebari si anume: ,,Cine suntem? De unde venim? Incotr-o ne indreptam?” Am cautat in mintea mea raspunsuri la aceste intrebari din cartile pe care pe atunci le citisem insa nu le aveam. Doar vagi idei ce nu iti ofereau decat cateva mici licariri despre ce ar putea fi dupa moarte. Insa gandurile mi s-au oprit la o carte pe care incepusem sa o citesc pe atunci si anume Noul Testament; acolo intr-adevar se afirma cu certitudine ca prin intermediul jertfei lui Hristos orice om putea avea viata vesnica daca bineinteles indeplinea conditiile atat de clar scrise in carte.

Asezandu-ma pe acea banca la umbra ciresului am cazut pe ganduri si nu mai aveam chef de citit. Uitandu-ma la mormintele din jurul meu m-am gandid la faptul ca in fiecare mormant zace o viata ce s-a frant in ghearele mortii. ,,Poate au fost oameni de rand ce acum se odihnesc in aceste morminte, au avut si ei in viata lor bucurii, visuri, realizari, unii au gustat din plin viata asa cum este mai frumoasa, un loc de munca de care au disfrutat, relatii de familie, o casa, probabil ca apoi si partea cealalta a amaraciunii vietii pana ce moartea i-a surprins. Unii au trait ca intelectuali lucrand si luminand calea altora, in domeniile unde si-au desfasurat activitatea pana ce moartea i-a surprins. Apoi se mai odihnesc in tarana oameni ce in timpul cat au trait au fost foarte necajiti, loviti de necazuri. Insa a existat si exista si azi si acea categorie de oameni ce au calcat in picioare toate legile divine si umane alergand pe strazile vietii plini de perversitate morala. Insa au castigat cu adevarat doar cei ce fiind in viata au crezut in Dumnezeu si au murit avand in inimile lor promisiunea divina ca la cea de a doua venire a Lui Hristos vor invia si vor primi viata vesnica. Acesti oameni au trait cu aceasta speranta iar cand clipa mortii s-a apropiat au putut sa o infrunte cu ajutorul Bunului Dumnezeu.”

In cartea sa, Parinti si copii, scriitorul rus Ivan Turgheniev a pus urmatoarele cuvinte in gura unui personaj: ,,Viata fiecarui om atarna de un fir de par, o prapastie fara fund i se poate casca la picioare in orice clipa, iar el isi mai nascoceste si singur tot soiul de neplaceri si isi otraveste singur existenta.” ,,Cum se indura un tata de copiii lui, asa se indura Domnul de ceice se tem de El. Caci El stie din ce suntem facuti; isi aduce aminte ca suntem tarana. Omul! zilele lui sunt ca iarba, si infloreste ca floarea de pe camp. Cand trece un vant peste ea, nu mai este, si locul pe care-l cuprindea, n-o mai cunoaste.” (Psalmul 103: 13,14,15,16;) Biblia afirma cu certitudine ca omul nu este nemuritor ci in ceea ce priveste elementul vietii el nu este superior ierbii de pe camp. Ma gandesc ce ar fi de noi oamenii, daca nu am avea speranta vietii vesnice prin Hristos... am avea in fata doar cativa ani de existenta ce poate uneori este plina de suferinta. Biblia ne arata prin contrast puterea si Planul de Mantuire al Lui Dumnezeu cu starea de slabiciune si vremelnicia a omului.

Cu ceva timp in urma discutam cu doua persoane despre inviere, iar ele mi-au declarat ca nu cred in invierea mortilor, de asemenea spuneau ca suntem prea rai noi oamenii pentru ca Dumnezeu sa ne mai invie. Am incercat sa le indrept atentia spre ceea ce ne invata Biblia despre primirea mantuirii prin credinta si har. Este adevarat ca urmeaza apoi procesul sfintirii in care omul conlucreaza cu Divinitatea pentru a duce o viata la inaltimea standardelor biblice. Iar ca rod al acestor dimensiuni ale mantuirii primim promisiunea invierii cu trupuri proslavite. ,,Isus i-a zis: ,,Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit va, trai. Si oricine traieste, si crede in Mine, nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25,26;) Iisus Hristos este Dumnezeu in mod deplin si om in mod deplin dar fara pacat iar cand s-a inaltat la ceruri a luat cu el natura umana ce o va avea de alungul intregii vesnicii. El este datatorul vietii fizice si de asemenea a celei vesnice. Iar cand a spus ca cei care cred in El nu vor muri niciodata se referea la prima moarte pe care Biblia o prezinta ca pe un somn din care oamenii vor invia.

,,Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata.” (1 Ioan 5: 11,12;) Cred ca bucuria cea mai mare a unui om pe pamant este comuniunea prin Duhul Sfant cu Hristos. Iar la incetarea vietii acesteia oamenii credinciosi au fagaduinta vesniciei. Mintea noastra limitata nu poate intelege astfel de lucruri, le putem doar accepta prin credinta. Biblia ne descrie renasterea planetei pamant, adica Hristos va recreia un cer nou si un pamant nou in care vor locui oameni neprihaniti. Ni se descrie cum va fi viata acolo fara durere, rautate, moarte, pe drept cuvant sunt de acord cu apostolul Pavel cand scrie in 1 Corinteni 2:9: ,,Dar, dupa cum este scris: ,,Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile, pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Este foarte important pentru noi oamenii ca in aceasta viata fragila ce o traim sa incepem sa-L cunoastem pe Dumnezeu prin intermediul vietii Fiului Sau ce este atat de frumos descrisa in Evanghelii de asemenea se pot folosi si comentarii inspirate.

Doresc sa folosesc o ilustratie pentru a incerca sa intelegem mai bine dorinta plina de generozitate a Lui Dumnezeu de a mantui. Sa presupunem ca un om ce traieste in Romania in cea mai neagra saracie primeste o oferta cu contract de munca si viza pentru Canada insa o refuza. Ce s-ar putea gandi despre un astfel de om? Insa de ce atunci cand unii oameni stau fata in fata cu invitatia duioasa a Lui Hristos la mantuire raspunsul este nu. Oare este atat de greu sa intelegem ca nu avem alt viitor mai luminos, mai maret. Charles Dickens a scris o carte intitulata Marile sperante in care reda sperantele unui tanar de a dobandi o educatie si a reusi in viata. Insa pentru noi oamenii marile noastre sperante se afla in viitorul pregatit de Dumnezeu pentru noi. ,,Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.” (Ieremia 29:11;)

Biblia ne invata ca la cea de a doua venire a Lui Hristos cei ce si-au incetat peregrinajul lor pamantesc avand speranta invierii vor invia in trupuri proslavite si se vor inalta cu Hristos in slava. Iar cei ce vor fi in viata si au trait plini de fericirea acestei sperante de asemenea se vor inalta spre ceruri avand trupuri proslavite incepand eternitatea. Desi intr-o oarecare masura ei au trait inca de pe pamant aceasta dimensiune a eternitatii printr-o viata spirituala. Dupa invierea Lui Hristos, ucenicii Sai l-au intalnit in cateva ocazii, au vorbit impreuna, au mancat si calatorit cu El, au primit cuvinte de incurajare de la El insa, unul din momentele cele mai sublime a fost cand l-au vazut cum se inalta spre ceruri de langa ei avand natura umana asupra Sa si au inteles in mod real marele adevar al vietii vesnice. De asemenea faptul ca El urma sa continuie in sanctuarul ceresc lucrarea mantuirii inceputa in favoarea omului. Ma gandesc la calatoria ce o vor face cei mantuiti dupa inaltarea lor prin univers spre cetatea lui Dumnezeu insotiti de Hristos si ingerii Sai, apoi intrarea triumfala in Noul Ierusalim. Oare ce altceva mai inaltator, mai plin de aspiratii putem avea noi oamenii cand privim viitorul?

,, Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trambita. Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati. Caci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, sa se imbrace in neputrezire, si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire. Cand trupul acesta supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire, si trupul acesta muritor se va imbraca in in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: ,,Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este biruinta moarte? Unde iti este boldul, moarte?” Boldul mortii este pacatul; si puterea pacatului este Legea. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (1 Corinteni 15:51-57;)

[email protected]