Fiți, pentru că sunteți (2)

   ”Prin această ”voie” am fost SFINȚIȚI noi și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.” Evrei 10: 10, 14.

   Ce înseamnă, odată pentru totdeauna?? Înseamnă, odată pentru totdeauna; că noi am fost sfințiți și desăvârșiți prin jetfirea trupului lui Isus Hristos. Când această veste bună auzită de ureche ajunge să pătrundă inima, deja lucrarea de la cruce a fost înțeleasă și viața nouă în Hristos a început în noi. Vestea bună a lui Isus, adică Evanghelia și Harul lui Dumnezeu este îndeajuns să ne ajute să dezbrăcăm omul vechi și să ne îmbrăcăm cu omul nou care este în Hristos și în care locuiește Hristos prin Duhul Său, iar această viață din Hristos să fie manifestată în sufletul și trupul nostru, cu care noi avem de a face aici cât trăim.

   Dacă această glorioasă lucrare de sfințire, neprihănire și desăvârșire nu este a noastră, ci este pentru noi atunci când credem, cum mai putem gândi că atunci când vom greși ne vom pierde sfințirea prin slăbiciunea noastră, care nomal este datorită trăirii noastre în trupul de țărână?? Nu ne pierdem sfințirea, pentru că nu o avem prin neprihănirea noastră proprie, ci prin Hristos, iar atunci când greșim, ori chiar păcătuim, Dumnezeu ar veni cu pedeapsa și bota zicând, ți-ai pierdut sfințirea, acum uite nenorocirea, boala, accidente... Nu, Domnul nu o face așa!! Ci atunci când uităm că suntem ”sfințiți, neprihăniți, desăvârșiți și că suntem chemați să trăim sfințirea, chemați să fim sfinți, după cum EL este, atunci NOI cu mâinile noastre deschidem uși celui rău, care abea așteaptă să ne fure, să ne junghie și să-și bată joc de noi, distrugând de multe ori și viața fizică înainte de vreme (Ioan 10:10).

   Și acum am o mărturie a mea:

   Am trăit zeci de ani o asemenea viață. La începutul călătoriei mele, tot ce am știut a fost să fac fapte bune și să fiu mulțumită de mine, nu știam nimic despre viața mea lăuntrică cu Domnul. Apoi a sosit ziua mare când am fost născută din nou, botezată cu Duhul Sfânt, dar nu mai știam altceva decât ca mai înainte să fac fapte bune, să nu fac una, alta și credeam că totul atârnă de mine, să stau în picioare ori să cad. Doar cu puterile mele făceam bine poate toată ziua și spre seară, stop, am căzut, am greșit. Și plângeam înaintea Domnului să mă ierte, iar de multe ori zile la rând nu simțeam că m-a iertat, poate pentru o vorbă nepotrivită, care mă rănea fiindcă nu știam cine sunt în Hristos. Ajunsesem să cred că nimeni nu este sfânt pe pământ, dacă eu nu puteam fi. Și este adevărat, doar în Hristos este sfințirea noastră. Când a sosit dar ziua să înțeleg adevărul Evangheliei, sfințirii, neprihănirii, desăvârșirii prin Hristos și harul Său și am înțeles că eu sunt în odihna LUI, din toată inima mea am intrat în procesul bun și frumos al continuării și transformării sufletului și trupului meu și am învățat că dacă Isus Hristos m-a sfințit, m-a desăvârșit, eu trebuie să-mi duc sfințirea și să o trăiesc în fiecare zi. Însă nu am reușit prin silința mea să fiu, ci doar Cuvântul Lui cu care mi-am hrănit mintea mereu, a acționat în viața mea și am văzut cum mereu lucrurile care mă stăpâneau și nu le puteam controla nu mai aveau putere asupra mea și eram liberă și sunt liberă și voi fi liberă. Iar atunci când accidental cad, am siguranța sfințirii lui Hristos și zic: ”am căzut, iartă-mă, îmi pare rău, știu cine sunt în Hristos, știu că și aceasta Isus a plătit-o” și-i spun celui rău: ”înapoi, nu mai te cred, eu sunt în Hristos și sunt sfințirea Lui și nu a mea”. Vreau să zic: BISERICA lui Hristos, MIREASA LUI, este sfântă, neprihănită, desăvârșită pentru totdeauna, pentru că El a făcut-o să fie și tot El o ajută să-și ducă sfințirea, pentru ca ea, Mireasa, să trăiască în odihna Lui, pentru că El a câștigat biruința ei. Amin!!