Ființa

Ființa

Profesorul: Că-i onorat domnul inșpectore va binevoi doară un momânt să asculke aplicățiunea metoaghii intuikive.

Inspectorul se așează, scoate carnetul și condeiul și ascultă.
Profesorul: Mă! prostovane! tu ala ghe colo~&,"&,"&~. Spune-ne tu doară: ce iaște ființă și ce iaște lucru, mă?
Elevul: Lucrul, dom'le, este care nu mișcă, și ființă pentru că mișcă!
Profesorul: No! dar ornicul meu... prostule! ființă-i ori lucru?
Elevul: E lucru, dom'le!
Profesorul: Că'z doar mișcă, mă! auzi-l! (bagă ceasul în urechea elevului).
Elevul (ferindu-se): Da, dar dacă nu-l întoarcem, nu mișcă.
Profesorul (satisfăcut): Bravo! (cătră domnul inspector: ) Ș-apoi doar ăsta-i ghintre cei meghiocri... Bine! (Elevul trece la loc.)

din Un pedagog de școală nouă
de Ion Luca Caragiale

Savanții neoprogresiști ajutați și din stânga și din dreapta, și de jos, nu și de Sus, stau gata la drum să (re)educe nația.
Printre argumentele pro-avort aflăm că omul capătă viață la prima respirație. Cu siguranță “prostovanul ala ghe colo”, știe mai bine cum stă treaba. Ființă este pentru că mișcă.

Cu toții știm că este o vreme când mama simte mișcările copilului din pântece, simte bătăile picioarelor, simte că e acolo. Încă nu am auzit de vreo femeie care făcând ce vrea cu trupul ei să poată opri mișcările copilului sau să poată opri închinarea pe care o aduce copilul prin surâsul inocent și aproape imperceptibil, surâs îndreptat spre cea care-l susține și spre Cel ce i-a dat viață, surâs întrerupt și preschimbat în groază de femeia care a uitat că e mamă, de medicul care și-a uitat menirea, de lumea care a uitat de Dumnezeu.
La sfârșit într-o tavă pe o masă, este pus trupușorul, bucată cu bucată, să nu fie pierdut oarece. Mai apoi ochii zdrobiți ar vrea să spună ceva. Dar sentimentele și senzațiile sunt dincolo de material, sufletul lui stă câteva clipe uitându-se în jur și memorează tot ce a văzut. Apoi un înger îl duce în prezența lui Hristos. Acolo copilul uită toată durerea iar Hristos mai ia asupra Sa încă una din grozăviile păcatului lumii, spre judecata cea înfricoșătoare sau, pentru cei ce se căiesc, spre țintuirea păcatului pe cruce.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi oamenii, spre cunoștința adevărului, spre pocăință și credință.