text Devotionale

Fii un bun altruist

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Haidu Ionut

Pot totul în Cristos, care mă întărește – Filipeni 4:13

Puterea de-a ajuta ține de modul în care percepem puterea noastră. Depinde din ce sursă ne alimentăm. Oamenii din jurul nostru au nevoie de ajutorul nostru dincolo de limitele confortului propriu. Împreună cu Dumnezeu prin comportamentul nostru vom deveni o minune și vom face minuni pentru cei din jur.

            Doi băieți au mers să patineze pe un lac înghețat dar gheața s-a spart și unul din ei a căzut în apa înghețată. Prietenul său, care era puțin mai mic decât el, l-a văzut zbătându-se în apa și apoi dispărând sub gheață. A încercat cu disperare să spargă gheața izbind-o cu patinele și cu pumnii încercând să ajungă la prietenul său dar n-a reușit. Deodată a observat o creangă uriașă la marginea lacului. A alergat la ea și a tras-o înspre locul unde prietenul său era prins sub gheata și, uimitor, a ridicat-o deasupra capului și a izbit gheata, făcând o crăpătură, astfel încât prietenul lui sa poată respira și să iasă afară.

            Oamenii s-au minunat cum a fost posibil ca un băiat așa mic a fost în stare să ridice creanga aceea uriașă salvând-și prietenul. Așa că au întrebat cum a fost posibil acest lucru? S-au oferit mai multe explicații dar cea mai bună a venit chiar din partea băiatului care a fost salvat. El a spus: “A reușit pentru că n-a fost nimeni prin preajmă care să-i spună că nu poate ridica o creanga atât de mare!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>