text Devotionale

Fericirile -1-

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

         Cuvântarea de pe munte. ''Fericirile''

Matei 5:2-12. ''Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:

''Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!!''                                                                                   

   Omul cel sărac în duh este omul pe care Duhul Sfânt l-a înviat împreună cu Hristos. Acest om nu mai trăieşte el, ci Hristos trăieşte în el. Acest om are o sărăcie şi o slăbiciune atât de mare, că nu poate să facă nici un lucru de unul singur. El scăpând de toate dependenţele din lume s-a făcut dependent în totalitate de Isus Domnul său. Acest om cunoaşte atât de bine caracterul Domnului său, încât refuză orice ofertă a celui rău, zicând: În Isus nu există aşa ceva. Nu am să fac, chiar dacă pierd, ori câştig. Sunt atât de slab că nu pot să fac nimic fără El. Astăzi mănânc pe săturate, iar mâine iar sunt flămând. Îl vreau pe El.

''Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!!"

   Isus, Domnul nostru, ştia şi înţelegea viaţa grea a noroadelor şi le asemăna în alt context cu ''nişte oi fără păstor.'' El vedea ziua când Îşi va da viaţa ca să fie ''Păstorul'' lor, când le va mângâia, le va hrăni, le va adăpa şi le va da o speranţă de viaţă. Domnul Isus mai ştia un lucru, că cei trudiţi şi împovăraţi, caută scăparea şi salvarea, şi ei au o şansă mai mare de a veni la El, decât acei farisei şi religioşi.

''Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.''

   Cum vedem noi omul blând? Este bun că nu ştie multe, este cinstit că nu se riscă, este blând că nu pune toate la inimă... etc. Pentru toţi acei care ''se riscă'' şi cei care nu ''se riscă'' Domnul Isus are un singur scop: îi cheamă pe toţi la El, să se lepede de ei însăşi, să-şi ia crucea fiecare şi să-L urmeze. Aceşti oameni vor fi acei blânzi care vor moşteni pământul, fiindcă Duhul Său va rodi în ei ''BLÂNDEŢEA.''

''Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi.''

   Deşi Domnul Isus hrănea mulţimile şi cu hrană pentru trup, aici vorbeşte despre a fi însetaţi şi flămânzi după neprihănire.   Cei ce nu sunt însetaţi după neprihănirea lui Hristos, ci o afişează pe a lor, nu pot să fie săturaţi, ci sunt mereu în competiţie, în condamnare şi judecată. Nimeni nu trece mai sus de nasul lor. Oamenii neîmpliniţi şi flămânzi după ,,a cânta numai la vioara întâia,, -vorba din popor.

''Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.''

   Te cuprind fiori când vezi astăzi atâţia oameni milostivi, care fac fapte de caritate, doar să fie văzuţi, ori călcând în picioare pe alţii, după cum ei cred. Oare despre aceştia vorbea Domnul Isus?? Nu!! El vorbea despre milostenia (facerea de bine) ca roadă a Duhului Sfânt. El rodeşte această virtute în om, împreună cu dragostea care nu are interese de nici un fel. Acest om iubeşte şi are milă. Asta înseamnă că dă mai departe harul pe care el îl primeşte. Cu ce s-ar putea mândri??

''Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.''

   Este posibil să ne curăţim inima fără Domnul Isus şi crucea Lui?? Nu este posibil. Doar acolo, la cruce, inima se curăţeşte, se sfinţeşte. Pentru ce?? Pentru că Isus a plătit pentru aceasta ( Romani 8:31). Acei oameni vor vedea pe Dumnezeu.  Să nu uităm căci, doar de aici, începe disciplinarea şi înnoirea minţii noastre, pentru a duce mai departe curăţia lucrată în noi de către Duhul Sfânt.

''Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi, fii ai lui Dumnezeu.''

   Cineva zicea: ca să faci haine, trebuie să ştii croi, dar ca să fii împăciuitor nu trebuie să ştii, ci trebuie să AI pace. Astăzi sunt oameni care ştiu să facă pace, dar ei sunt răzvrătiţi. Iar această pace este de moment. Doar un om care a gustat pacea lui Hristos poate să arate adevărata pace. Însă să nu uităm că împăciuitorii adevăraţi au pacea tot ca roadă a Duhului şi nu prin iscusinţa ori sforţarea lor.

   Doamne ajută-ne!!

   (Va urma)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>