text Devotionale

Favorul Bisericii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

   ISUS harul și favoarea BISERICII!!!

   Efeseni  1: 4 : ”În El, Dumnezeu ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, 5. ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.

vs 9: "Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși."

vs 10: "Ca să-l aducă la îndeplinire la PLINIREA VREMURILOR , spre a-ȘI uni iarăși într-unul  în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și de pe pământ.”

   Isus a fost dat, la împlinirea vremurilor. Crucea Lui, moartea și învierea, au făcut diferența între vremurile de dinaintea crucii și vremurile de după cruce.

   Dreptatea și dragostea au fost și sunt întodeuna în caracterul lui Dumnezeu. Înainte de Isus și crucea Lui, dreptatea și dragostea LUI, s-a arătat oamenilor, după cum El hotărâse să se relaționeze cu omul, pe baza legămintelor făcute  cu ei, prin profeți când le cerea și ei răspundeau și de multe ori ei își cereau ca Dumnezeu să acționeze în dreptatea LUI, pedepsind păcatul lor pe loc.

   La cruce dreptatea lui Dumnezeu a fost arătată în Fiul Său, pedeapsa care o meritam noi a purtat-o EL, pentru că păcatul trebuia plătit. Dumnezeu este DREPT. Tot blestemul a fost luat de Isus, de aceea crucea a făcut diferența și noi avem în toată plinătatea harul și darul NEPRIHĂNIRI, în Isus Hristos, fiind născuți din nou, prin credință. Autorul nașteri din nou este Duhul Sfânt și a născut fii de Dumnezeu după chipul Lui, ceea ce înainte de cruce nu a existat. Acești fii, sunt ființe duhovnicești, după cum Autorul este duhovnicesc, ceea ce înainte de cruce nu erau, Dumnezeu comunică cu fiii în duh, pentru că El este DUH, ceea ce înainte nu era. Acești fiii sunt o casă duhovnicească, o Împărăție de preoți, un neam sfânt, temelia pe care e zidită această casă, este Hristos, iar El o numește BISERICA LUI. Împărăția aceasta este înăuntru BISERICI și înăuntru fiecărui FIU de Dumnezeu, ceea ce înainte de cruce nu era.

  Biserica este numită și Mireasa lui Hristos, Mireasa Mielului. Ioan botezătorul,  profețea despre Isus, însă se numea doar ca prieten al Mirelui, plin de bucurie.  Isus zice despre Ioan, că cel mai mic Împărăția cerurilor va fi mai mare decât Ioan botezătorul. Cum??? BISERICA este MIREASA lui Hristos, iar Ioan este doar prietenul Mirelui. Statutul lui Ioan și a tuturor sfinților Vechiului Testament, este de nuntași la nunta Mielului, cei mai fericiți nuntași, văzuți vreodată.

  Mulțumim Tatăl nostru pentru înțelepciunea și dragostea Ta și așteptăm cu drag Mirele nostru iubit și nunta noastră, o mie de ani, împreună cu toți sfinți Tăi, din toate veacurile,  cu Tine, cu Mirele nostru și cu Duhul Sfânt, pentru veșnicie. Amin!!

 

    

 

 

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

UN OBICEI CARE ÎMBOGĂȚEȘTE VIAȚA
„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem și El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17) O mănăstire europeană veche, situată pe o stâncă înaltă, era accesibilă doar cu ajutorul unui coș care era susț... Citeste mai mult >>
Citate despre credință – Evei 11:6
„Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” - Evrei 11:6„M-am rugat pentru credință, a... Citeste mai mult >>
O MIE PATRU SUTE PATRUZECI
„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12) O femeie a avut odată un vis, în care un înger îi dădea acest mesaj: „Ca răsplată pentru virtuțile tale, suma... Citeste mai mult >>
DĂ LA O PARTE FIREA PĂMÂNTEASCĂ!
„Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna şi apucă-l de coadă…” (Exodul 4:4) Biblia relatează că Moise se afla în pustie și păștea oile socrului său… Odată, a mânat turma până la Horeb, i... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (40)
Slava Domnului (40) Unde, cum și când se manifestă Slava Domnului, în „fii” Tatălui? Fii Tatălui sunt născuți, în Slava Domnului. Sângele Domnului Isus confirmă apartenența la Tatăl nostru, avem ADN-... Citeste mai mult >>
SĂ ÎNȚELEGEM DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU!
„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18) Dumnezeu te iubește necondiționat în orice moment – dar tu trebuie să primești dragostea Lui! Numai atunci când faci asta, poți să-L iubeș... Citeste mai mult >>
SĂ UMBLĂM PRIN DUHUL SFÂNT!
„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Galateni 5:25) Apostolul Pavel precizează acest lucru valoros și valabil și pentru noi: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Problemele... Citeste mai mult >>
Jurnalul lui Amos, păstorul din Tecoa
JURNALUL LUI AMOS Nu am crescut în locuri unde oamenii vorbesc despre destin. Nu am fost format pentru „chemări mari”. Viața mea era simplă: muncă, pământ, animale, tăcere. Și totuși, într-o zi, Du... Citeste mai mult >>
Jurnalul lui Lisias, căpitanul roman
JURNALUL LUI LISIASAm trăit toată viața după reguli clare. Roma m-a învățat că ordinea este mai importantă decât emoția. Că legea este mai importantă decât omul. Dar există momente în care un om întâl... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (39)
Slava Domnului (39) Cine este Slava? A cui este Slava? Pentru cine este Slava! Slava este Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl este Tatăl Slavei, Fiul este Isus Domnul Slavei, și Duhul Sfânt e... Citeste mai mult >>