text Devotionale

FĂ-ȚI TIMP SĂ-L LAUZI PE DUMNEZEU ȘI SĂ I TE ÎNCHINI!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune…” (Geneza 1:31)

Prima reacție menționată în Sfânta Scriptură este a lui Dumnezeu față de propria Sa creație; El făcea un pas înapoi la sfârșitul fiecărei zile, se uita la ce-a făcut și spunea: „Bun! E bine!” Apoi, în a șasea zi, când creația a fost încheiată, El a spus: „Este foarte bine!” Acesta este motivul pentru care ne simțim atât de încântați sufletește când privim un apus de soare, la mare sau de pe creasta unui munte. Thomas Carlyle, filosof scoțian de la sfârșitul sec. al XIX-lea, a spus: „Închinarea este o minune transcendentă. Minunea pentru care nu există limită sau măsură – aceasta este închinarea.” A te închina lui Dumnezeu înseamnă a sta, a medita și a te minuna de Creator și de creația Sa. Înseamnă să transpui frumusețea creației în închinare față de Creator. Înseamnă să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru răsăriturile splendide de soare, pentru stelele sclipitoare și pentru fulgii de zăpadă unici. Înseamnă să aduci mulțumire Celui căruia I se cuvine mulțumirea – Creatorului! Psalmistul a surprins acest lucru în următoarele cuvinte: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu…” (Psalmul 19:1) Un muzician a surprins acest lucru în cuvintele unei melodii de success: „Beautiful Day”… O astfel de admirație reprezintă un act de închinare. Un autor creștin a scris: „Răsăritul soarelui este atât de constant încât îl luăm ca pe un lucru de la sine înțeles, dar puține lucruri sunt atât de sublime ca mișcarea cerească ce are loc zilnic. Pământul se învârte în jurul axei sale cu o viteză de 1670 de km/oră, orbitează în jurul soarelui cu o viteză de aproximativ 110.000 km/h, se rotește o dată la aproximativ 24 de ore în raport cu soarele și o dată la fiecare 23 de ore, 56 de minute și 4 secunde în raport cu stelele. Uimitor, nu-i așa? Poate că nu ai planuri mari pentru astăzi, dar vei parcurge 1,6 milioane de mile în timpul rotației anuale în jurul soarelui. Asta e o realizare!” Așadar, pentru asta (și nu numai!) – fă-ți timp să-I aduci slavă lui Dumnezeu, și să te închini înaintea Lui!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>