Evanghelia mai presus de orice alte legaturi

   „Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia". (1 Corinteni 4:9-13)

   Aceste cuvinte nu sunt o exagerare. Singurul motiv pentru care ele nu sunt adevărate cu privire la noi, cei care ne numim slujitori ai Evangheliei, nu este faptul că Pavel a uitat sau n-a înţeles exact adevărul lor când le-a folosit, ci faptul că avem prea multe afinităţi ascunse, pentru a lăsa să fim făcuţi „gunoi”. „A împlini ce lipseşte suferinţelor lui Cristos” nu este o dovadă de sfinţire, ci a faptului de a fi „pus deoparte pentru Evanghelie”.

   „Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru”, spune Petru. Dacă ne mirăm de lucrurile cu care ne confruntăm, aceasta este din cauză că avem o inimă fricoasă. Avem afinităţi ascunse şi nu ne lăsăm să fim trataţi ca nişte gunoaie – „Nu mă voi înjosi; nu mă voi pleca”. Nu e nevoie să faci asta, poţi fi mântuit ca prin foc dacă vrei. Poţi refuza să-L laşi pe Dumnezeu să te numere printre cei puşi deoparte pentru Evanghelie. Sau poţi spune: „Nu-mi pasă dacă sunt tratat ca un gunoi, atâta timp cât Evanghelia este vestită”. Un adevărat slujitor al lui Isus Cristos este un om gata să-şi dea viaţa pentru realitatea Evangheliei lui Dumnezeu. Când o persoană morală vine în contact cu josnicia, imoralitatea şi perfidia, ea simte o repulsie atât de puternică, încât, în disperare, îşi închide inima faţă de cel care o ofensează. Minunea realităţii răscumpărătoare a lui Dumnezeu este aceea că şi cel mai rău şi mai ticălos om poate fi cuprins în dragostea Lui. Pavel nu a spus că Dumnezeu l-a pus deoparte ca să arate ce om minunat poate face din el, ci ca „să descopere în mine pe Fiul Său”.