text Devotionale

“Eu aș fi putut să fiu acela, dacă….”

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Buzas M.

Dacă nu L-aș avea pe Dumnezeu ca Tată, pe Fiul Său ca Mântuitor și Domn, pe Duhul Sfânt ca și Călăuzitor și Mângâietor și m-aș lăsa călăuzit de duhul celui rău, cred că aș fi capabilă să făptuiesc orice fel de crimă, orice păcat, orice nelegiure. De aceea ori de câte ori aud de vre-o persoană care a păcătuit, primul gând care-mi vine în minte este: “Eu aș fi putut să fiu acela, dacă….” Cum am ajuns la această concluzie? M-am văzut, m-am analizat, m-am surprins timp de 47 de ani. Mi-am văzut starea inimii mele înainte de mântuire și mi-am văzut starea inimii mele când m-am lăsat călăuzită de alt duh, decât de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Deasemenea am citit Biblia și l-am văzut pe David, pe Samson, pe Noe, pe Iuda, pe Petru… Asta mă ține într-o stare continuă de smerenie și veghere. Când fratele Billy Graham a fost întrebat care este teama lui cea mai mare în viață, el a răspus: „Că voi face ceva sau voi spune ceva care va aduce o oarecare ocară sau dispreț asupra Evangheliei lui Hristos înainte de a pleca (muri).” Și eu am aceeași frică. Dar nu este o frică paralizantă, este frica de Domnul, este frica care mă eliberează de orice altă frică. Este frica care mă ține departe de a-mi pune mâna pe plita încinsă, frica care mă ajută să mă feresc de tot ce se pare rău. Mi-e frică să nu cumva să aduc dispreț asupra lui Hristos pentru că Îl iubesc. Dragostea pentru Dumnezeu, pe care mă străduiesc zi de zi să nu o părăsesc, este motivația ascultării de poruncile Lui. Legătura mea personală cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt implică mult mai mult decât Tată, Mântuitor, Domn, Călăuzitor și Mângâietor. Hristos este viața mea, speranța mea, stânca pe care sunt ancorat. Hristos e Prietenul meu cel mai bun. Fiecare fibră a existenței mele este împletită; este sudată; își găsește existența în realitatea prezenței lui Dumnezeu în viața mea. Caut ca prin rugăciune și citirea Scripturii să mă îmbrac cu armătura necesară să țin piept atacurilor celui rău la nivelul minții și atacurile celui rău care vin din exterior prin tot felul de tentații. Așa cum în fiecare minut îmi umplu plămânii cu oxygen și elimin dioxidul de carbon tot așa este și umblarea mea cu Dumnezeu. Mă umpu cu El și mă golesc de mine, de lume, de orice gând care nu vine de la El. Deși este o unire complectă printr-o naștere din nou, o regenerare, o nouă creație, totuși sunt liber să aleg să trăiesc în această stare de unire complectă cu Dumnezeu, sau pot să mă dezlipesc de El și să trăiesc călăuzit de alt duh. Dumnezeu nu ne programează ca pe niște roboți, ci ne lasă să fim liberi. Noi de bună voie trebuie să ne facem robi ai Lui ca să fim cu adevărat liberi. Cel rău, ca un leu stă și pândește pe cine poate să înhațe, cine va ieși de sub authoritatea, de sub protecția și de sub călăuzirea lui Dumnezeu. Mulțumesc Domnului care nu ne lasă, atunci când păcătuim și ne întoarcem cu pocăință la El.

Mulțumesc Domnului și pentru cei pe care El ia pus în viața mea ca să vegheze asupra mea. În urmă cu câțiva ani am studiat viața și lucrarea Părintelui Iosif Trifa și a poetului Traian Dorz. Ce m-a impresionat foarte mult a fost prietenia, transparența, respectul, deschiderea și sinceritatea relație dintre aceștia doi. Ce binecuvântarea e să ai un prieten adevărat, un prieten care-ți spune adevărul în dragoste, care te mustră și care veghează asupra ta. Astfel de prietenii adevărate îmi fac fac viața mai frumoasă, umblarea cu Isus mai armoniasă și depărtarea de calea dreaptă tot mai străină. Dacă nu aveți un astfel de prieten, rugați-vă ca Domnul să vi-l dea, căutați-l. Iar dacă nu aveți măcar un suflet asupra căruia să vegheați, rugați-vă ca Domnul să vi-l dea, căutați-l. Dacă nu faceți parte dintr-o biserică locală unde să vă faceți prieteni vă rog din inimă ascultați sfatul Scripturii și deveniți parte dintr-o Biserică locală. Încurajază-i pe cei din jurul tău prin exemplul personal. Ajută-i să vadă în tine frumusețea dragostei lui Hristos. Merită Domnul nostru ascultarea noastră, credincioșia noastră, lauda noastră.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>