text Devotionale

EȘTI CHEMAT SĂ FII UN ÎNVINGĂTOR!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Celui ce va birui” (Apocalipsa 2:7)

Niciun lucru nu devine măreț până nu le depășește pe celelalte. Apostolul Pavel scrie: „căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9). Ușile deschise ale marilor ocazii vin la pachet cu mari provocări, care îți vor pune la încercare credința. Dacă succesul extraordinar ar apărea cu ușurință, toată lumea l-ar avea. Iar dacă toată lumea l-ar avea, nu ar mai fi un succes extraordinar. Cum se transformă omida într-un fluture? Învingând coconul. Ar fi mai ușor să stea la adăpostul acelui înveliș? În unele zile, lupta e atât de mare, încât omida se gândește la asta. Însă prețul libertății, al zborului și al descoperirii este lupta, dezvoltarea și izbânda. Nu există altă cale! De ce Domnul Isus Și-a trimis ucenicii pe Marea Galileii pe timp de furtună? Pentru a-i învăța să se încreadă în El în orice împrejurare a vieții. În scurt timp avea să-i părăsească, așa că a folosit metode diferite pentru a-i echipa pentru viitor. Ce încerci să biruiești astăzi? În loc să te plângi sau să-L rogi pe Dumnezeu să ia acel lucru de la tine, încearcă să-l vezi ca pe o pregătire pentru chemarea pe care ți-a făcut-o. Meditează la următoarele versete: „Ferice de cel ce rabdă ispita” (Iacov 1:12). „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii.” „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” (Matei 5:10). „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21). „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11). Nu uita: azi, ești chemat să fii un învingător!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>