Daniel s-a hotarat sa nu se spurce. – Daniel 1:8

Istoria vieţii lui Daniel se întinde pe perioada de existenţă a două imperii. Ea începe în anul 605 î.Hr., când împăratul babilonian Nabucodonosor i-a dus în exil pe prizonierii evrei din Ierusalim, şi continuă până în vremea lui Cirus, împăratul persan. Viaţa lui Daniel confirmă faptul că loialitatea faţă de Dumnezeu poate aduce succesul, chiar şi în circumstanţele cele mai vitrege.
Când a fost luat ca prizonier într-o ţară străină, tânărul Daniel a luat decizia de a-I rămâne credincios lui Dumnezeu. El a fost dus în salonul somptuos al împăratului babilonian, dar a refuzat să se închine la idolii împăratului, să bea din vinul împăratului şi să mănânce din delicatesele necurate ale împăratului. Totuşi, atitudinea lui a fost atât de plăcută, încât a reuşit să cucerească inima stăpânilor lui.
Daniel a rămas integru toată viaţa. Probabil că cel mai mare test al vieţii lui a fost cel pe care l-a dat după ce a trecut de vârsta de 80 de ani. Colegii lui vicleni au complotat împotriva lui. Ei l-au convins pe împărat să dea un decret prin care supuşii lui să i se închine timp de 30 de zile, interzicând închinarea la oricare alt dumnezeu. Era clar că Daniel nu se putea supune unei astfel de hotărâri. Dar preţul nesupunerii era mare.
Profetul nu a luat decizia în funcţie de consecinţele acţiunilor lui, ci pe baza credincioşiei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Probabil că el s-ar fi supus dacă ar fi luat în calcul consecinţa: moartea în groapa leilor. Gândul de a fi sfâşiat în bucăţi de leii flămânzi nu este unul foarte plăcut. De fiecare dată când ţinem cont de consecinţe în luarea unei decizii, suntem mai înclinaţi să ne supunem.
Unul dintre antrenorii cei mai de succes din istoria fotbalului american profesionist a fost Vince Lombardi de la Green Bay Packers. Un reporter a întrebat cum reuşeau membrii echipei să se dedice atât de mult acestui sport în fiecare duminică.
– De ce este echipa voastră atât de diferită de celelalte echipe? Cum reuşiţi să daţi pe teren tot ce aveţi mai bun? i-a întrebat el.
Fotbaliştii i-au răspuns:
– Noi nu jucăm pentru spectatorii din tribune sau pentru milioanele de telespectatori care ne urmăresc. Nu suntem exagerat de preocupaţi de ceea ce se scrie în presă despre noi. Noi jucăm pentru un singur motiv: pentru antrenorul nostru. Luni dimineaţă, când urmărim înregistrarea meciului, vrem să ştim că antrenorul Lombardi este mulţumit.
Daniel nu a „jucat” pentru mulţime. El a trăit în aşa fel încât să-I fie plăcut Tatălui ceresc.
La sfârşit, când vom urmări înregistrarea vieţii noastre, ceea ce va conta în mod real va fi dacă am dus o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Marii eroi ai credinţei au avut acest scop. Ei s-au ridicat deasupra maselor de oameni. Ei au privit viaţa dintr-o altă perspectivă. Ei nu au trăit ca să fie pe placul lor sau pe placul mulţimii. Scopul primordial al vieţii lor a fost acela de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu. Când a luat această decizie, Daniel şi-a respectat obiectivul vieţii. Formula lui Dumnezeu pentru pacea adevărată şi pentru succesul de durată este aceeaşi şi astăzi.

Extras din ”Devoțional zilnic 2012” de Mark Finley

Olga Bucaciuc, Suceava