El Vine!

   Minunat! Chiar dacă Toma ne vizitează, Petru îşi strigă disperarea de pe luciul apelor "ca să-l auzim noi", chiar dacă ne mai găsim în drum spre Emaus şi cocosul încă mai cântă înaintea zorilor, chiar  dacă ucenicii n-o cred pe Maria care aduce ''vestea cea bună'', El este cu noi, între noi, să-Şi întindă mâna spre noi, să-Şi arăte rănile din palme, să stingă disperarea lui Petru "care probabil sunt eu sau tu", chiar dacă noi călătorim "în Emausul" nostru zi de zi, şi noapte de noapte, El vine!

   EL VINE!

   Căci aşa ne-a promis şi fiecare dintre noi am fost minţiţi de oamenii din jur, am fost judecaţi  pe nedrept cum L-au judecat şi pe El, dar, când am apelat la El, ne-a scos din cele mai grele situaţii, ne-a mângâiat în disperare când cei de lângă noi erau fericiţi şi habar n-aveau de suferinţa noastra, ne-a săturat când eram flămânzi de pâine şi de dor după El, ne-a legat rănile, ne-a cărat în spate când am fost căzuţi, ne-a dus în ''hanul Lui'' [biserica] şi de acolo, ne poartă închinările şi bucuriile, jertfele întregi ''spre Canaanul  Ceresc''.

   El vine! Sărbătoarea Paştelui ar trebui să fie numai o pregătire finală a sufletelor îndrăgostite de El, pentru Marea trecere! Căci vine, vine, E Viu, şi Vine după noi să ne astâmpere dorul după El.